Hram și sfințire de biserică în Parohia „Sf. Gheorghe” din localitatea vrânceană Odobești

Credincioșii Parohiei Sfântul Gheorghe din orașul Odobești, județul Vrancea, au trăit duminică, 23 aprilie 2017,momente deosebite prilejuite de sărbătorirea hramului și sfințirea bisericii parohiale. Slujba de târnosire a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.

Locașul de cult a fost renovat complet în ultimii ani, prin eforturile comunității locale și ale mai multor binefăcători, după cum ne-a mărturisit Dragoș Olteanu, Consilier mass-media.

După sfințirea bisericii, ierarhul, alături de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie. Numeroși credincioși din localitate și din împrejurimi au participat la această mare sărbătoare și au avut posibilitatea să treacă prin Sfântul Altar. Grupul psaltic misionar Sfântul Roman Melodul al Eparhiei a oferit răspunsurile liturgice.

În cuvântul rostit chiriarhul locului a explicat semnificațiile Evangheliei Duminicii a 2-a după Paști și a arătat că Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos este temeiul credinței creștine. Cel care nu crede în Înviere acela nu se poate numi creștin, a spus Arhipăstorul Buzăului și Vrancei.

La final, IPS Ciprian l-a hirotesit iconom pe preotul paroh, George-Sabin Bogdan, în semn de apreciere a activității sale pastoral-misionare și administrative.


Locașul de rugăciune aflat sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe din Odobești a fost construit în secolul al XVII-lea, de răzeșii locului, fiind atestat documentar pentru prima dată în anul 1706. Biserica a devenit ulterior așezământ monahal condus de călugărul Gherasim Caragea, un fost boier din zonă, care și-a donat întreaga sa avere schitului la îndemnul părintelui său duhovnicesc Sfântul Pahomie de la Gledin.

În urma cutremurelor din 1944 și 1977 sfântul locaș s-a degradat și, începând cu anul 2009, a trecut printr-un amplu proces de consolidare și restaurare, la inițiativa actualului paroh, cu sprijinul enoriașilor, al Primăriei Odobești și al unor oameni de bine.

Comentarii Facebook


Știri recente