Hirotesii întru duhovnic în Mitropolia Olteniei

Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu a oficiat vineri, 7 aprilie 2017, slujba de hirotesie întru duhovnic pentru nouă preoţi, slujitori din cuprinsul Arhiepiscopiei Craiovei. Evenimentul a avut loc în Paraclisul Mitropolitan Toţi Sfinţii din incinta Centrului Eparhial, notează site-ul oficial al Mitropoliei Olteniei.

În cuvântul rostit, Mitropolitul Olteniei a vorbit preoţilor despre importanţa Tainei Sfintei Spovedanii.

Prin această sfântă lucrare sunteți chemați cu toţii spre slujirea învățătorească, sfințitoare și conducătoare. Este un mare dar pe care Dumnezeu îl împărtăşeşte doar oamenilor. Nici îngerii, nici stăpânirile, nici arhanghelii şi nicio altă creaţie a Domnului nu are acest dar. Pentru că numai omul este făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, a precizat Înaltpreasfinția Sa.

La final, toţi cei nouă preoţi slujitori au primit în dar un Aghiasmatar şi o cruce.

Comentarii Facebook


Știri recente