Hamul parohiei Sfântul Efrem cel Nou din Torrent

Perioada 01-05 mai 2015 a însemnat pentru parohia ortodoxă română din Torrent, Spania un interval de primenire sufletească dar şi de pregătire pentru hramul parohiei cu ocazia prăznuirii Sfântului Efrem cel Nou, ocrotitorul parohiei. În aceste zile s-au citit Acatistul şi Paraclisul Sfântului Efrem cel Nou şi au fost împodobite cu flori biserica şi axioniţa Sfântului pentru ziua mult aşteptată a hramului.

„Anul acesta hramul parohiei s-a ţinut Duminică, 03 mai a.c.; de la ora 09:00 s-a citit Acatistul Sfântului Efrem cel Nou, de la ora 10:00 s-a săvârşit Sfânta Liturghie, urmată de cuvântul de învăţătură în care preotul paroh le-a vorbit credincioşilor prezenţi despre Viaţa şi minunile Sfântului Efrem din Nea Makri îndemnând la final pe toţi credincioşii să se înscrie la un program de rugăciune prin citirea Acatistului Sfântului Efrem timp de 40 de zile ca semn de mulţumire pentru ajutorul şi binefacerile arătate comunităţii noastre.

La final credincioşii au primit iconiţe cu ocrotitorul lor şi ne-am bucurat cu toţii de agapa frăţească pregătită pentru această zi aleasă.

Marţi, 05 mai, s-a slujit Sfânta Liturghie şi s-au adus rugăciuni de mulţumire Sfântului Efrem cel Nou. Din raţionamente misionar-pastorale a fost tradus în parohia noastră, în limba spaniolă, Acatistul Sfântului Efrem cel Nou şi s-au procurat pentru biblioteca parohială toate cărţile apărute până acum despre Sfântul Efrem cel Nou, pentru a fi spre folosul duhovnicesc al credincioşilor”, ne-a declarat Pr. Vasile Pop.

Comentarii Facebook


Știri recente