Grupul psaltic „Tronos“ a susţinut un program de concerte în Germania

În Duminica a 26-a după Pogorârea Duhului Sfânt, Catedrala Mitropolitană din Nürnberg, Germania, a fost neîncăpătoare pentru credincioşii ortodocşi, veniţi în număr mare cu ocazia concertului Grupului psaltic „Tronos“ al Catedralei Patriarhale din Bucureşti. La invitaţia Înaltpreasfinţitului Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, Grupul psaltic „Tronos“ al Catedralei Patriarhale a susţinut o serie de concerte dedicate Sfinţilor Martiri Brâncoveni, ştiut fiind faptul că Mitropolia Germaniei, Europei Centrale şi de Nord se află sub oblăduirea Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu şi a familiei sale – martiri ai neamului românesc – încă de la înfiinţarea sa, din 1994. Cu acest prilej, psalţii conduşi de arhid. Mihail Bucă, protopsaltul Catedralei Patriarhale, au încântat – pe parcursul a trei zile din penultima săptămână a lunii noiembrie – pe românii de la parohiile din Würzburg, München, Mannheim şi Stuttgart. Programul de concerte a inclus, pe lângă imnele în cinstea Sfinţilor Brâncoveni şi, în mod deosebit, Balada Sfinţilor Brâncoveni, mai multe colinde, prin ele marcând apropierea sărbătorii sfinte a Naşterii Domnului.

Duminică, 23 noiembrie, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Serafim a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească, înconjurat de un sobor de preoţi şi de diaconi, hirotonind întru preot pe diaconul Sebastian Vasile Schipor şi încredinţându-i acestuia misiunea de a întemeia o parohie în oraşul Dresden. Cu această ocazie, peste 50 de credincioşi români din Leipzig şi Dresden au sosit de la mare depărtare, pentru a fi prezenţi la momentul festiv prin care se intensifică activitatea misionară printre românii din Germania de Est.

Răspunsurile liturgice au fost date de psalţii Grupului „Tronos“, care au bucurat pe liturghisitori şi pe credincioşi cu armoniile bizantine şi au psalmodiat la momentul împărtăşirii cu Sfintele Taine. După încheierea Sfintei Liturghii, psalţii au susţinut concertul închinat Sfinţilor Brâncoveni, întorcându-le inimile românilor ortodocşi către memoria martiriului petrecut acum 300 de ani în Constantinopol. Concertul a continuat cu interpretarea unor colinde, alternând melodii vechi şi reînviate cu versuri bine cunoscute, încheindu-se cu colindul „O, ce veste minunată“, când vocile celor zece psalţi şi cele ale credincioşilor din biserică s-au unit în versul „Astăzi S-a născut Cel făr’-de-nceput“.

Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim a mulţumit părintelui arhid. Mihail Bucă şi psalţilor veniţi de la Bucureşti, rememorând martiriul Sfinţilor Brâncoveni şi arătând că aceste exemple de statornicie în credinţă şi de nesocotire a averilor pământeşti trebuie să fie urmate de credinciosul ortodox, pe care trebuie să îl caracterizeze mărturisirea şi milostenia. Acest concert, a afirmat ierarhul, poate fi înţeles ca o încununare artistică a douăzeci de ani de activitate misionară printre ortodocşii români din centrul Europei.

În încheiere, cei prezenţi au participat la o agapă, unde cântarea tradiţională românească a întregit o zi de înaltă ţinută muzicală.

Comentarii Facebook


Știri recente