Grecia | Moaștele Sf. Împărătese Elena aduse în Atena (Video)

În contextul aniversării a 80 ani de existenţă a Institutului pentru Misiune al Bisericii Greciei Apostoliki Diakonia, au fost aduse din Veneţia în capitala elenă moaştele Sfintei Împărătese Elena. Aceasta este pentru prima dată când sfintele odoare părăsesc Veneţia din anul 1211.

Credincioşii au posibilitatea de a se închina Sfintei în perioada 14 mai – 15 iunie 2017, informează orthodoxie.com.

Împreună cu un fragment din Crucea Domnului, moaştele Sfintei Elena au fost întâmpinate duminică, 14 mai 2017, de PF Ieronim al II-lea, Arhiepiscopul Atenei şi al întregii Elade, în Biserica Sfânta Barbara. Aici, Preafericirea Sa a oficiat o slujbă de mulţumire.

La eveniment a fost prezent şi Preşedintele Republicii Elene, Prokopis Pavlopoulos, împreună cu alţi reprezentanţi ai autorităţilor de stat şi locale.


Sfinte moaște ale Împărătesei au ajuns în Veneția în anul 1211.

 

 

Credits: Amen.gr

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente

Statistici | Filantropie şi dăruire pentru semeni. Mii de persoane au beneficiat de Programele „Sănătate pentru Sate” şi „Prevenție și educație pentru sănătate”

Prin programele Sănătate pentru Sate şi Prevenție și educație pentru sănătate, derulate cu binecuvântarea Patriarhului Daniel, mii de români au fost îndrumaţi şi ajutaţi pentru a-şi îmbunătăţi starea de sănătate. Ei au fost consiliaţi de…