Grecia | Coliturghisire şi procesiune în cinstea Sf. Antonie cel Nou din Veria

Biserica Sfântul Antonie cel Nou din Veria şi-a celebrat în 17 ianuarie sărbătoarea patronală. Sfânta Liturghie în ziua praznicului a fost oficiată de un sobor de ierarhi, condus de Mitropolitul Timotei de Thesalliotis şi Fanariofersala, notează site-ul oficial al Mitropoliei de Veria.

Ca în fiecare an, a fost adusă spre închinarea credincioşilor icoana făcătoare de minuni de la Biserica Panagia Pantanassa din Naoussa.

După Sfânta Liturghie, ierarhii, clericii şi credincioşii au mers în procesiune cu moaştele Sf. Antonie cel Nou şi Icoana Fecioarei Maria pe principalele străzi ale oraşului Veria.

Sfântul Cuvios Antonie cel Nou este prăznuit de Biserica Ortodoxă Română în aceeaşi zi cu Sfântul Antonie cel Mare. El este ocrotitorul oraşului Veria, situat în nordul Greciei (Macedonia). Sfântul Antonie cel Nou s-a născut în Veria, spre sfârşitul secolului al X-lea, într-o familie creştină. Încă din tinereţe, a fost atras de viaţa monahală şi s-a retras la Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul, situată în apropirea oraşului Veria, pe malul râului Aliakmona, unde a şi fost tuns în monahism cu numele Antonie.

După 20 de ani petrecuţi în aspre nevoinţe duhovniceşti în această mănăstire, Sfântul Antonie, cu binecuvântarea stareţului, s-a retras într-o peşteră situată în apropiere. În acest loc s-a nevoit vreme de 54 ani, primind de la Dumnezeu multe daruri duhovniceşti. A trecut la cele veşnice la vârsta de 94 ani.

Foto Credit: imverias.gr

Comentarii Facebook


Știri recente