Festivitatea de premiere pentru elevii seminariști din Caransebeș

Miercuri, 17 iunie, Sala de festivităţi „Episcop Elie Miron Cristea” a Episcopiei Caransebeşului, a găzduit festivitatea de premiere a elevilor Seminarului Teologic Ortodox „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeş. În prezenţa Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, au fost evidențiați seminariștii, care de-a lungul anului şcolar au obţinut rezultate bune şi foarte bune la învăţătură, în formarea lor de viitori slujitori ai altarelor, după cum ne-au transmis Diac. Pavel Canea şi Darius Herea.

Premiile oferite elevilor au constat în cărţi şi bani fiind acordate din partea Centrului eparhial, ca mulţumire pentru dragostea şi interesul arătat de aceştia pentru studiul teologiei, dar şi pentru încurajarea pe mai departe a progresului şcolar şi duhovnicesc. Deopotrivă au fost evidențiați și recompensați şi elevii seminarişti care în cursul anului şcolar 2014-2015 s-au remarcat prin ţinuta lor duhovnicească şi dragostea pentru Biserica lui Hristos.

Recunoștința și aprecierea Preasfințitului Părinte Lucian s-a îndreptat de asemenea către elevul Cătălin Moisescu, care a obţinut rezultate bune la Olimpiada iterseminarială la disciplina I.B.O.R.

„Pe toţi premianţii îi felicităm și îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să le călăuzească paşii să nu uite nici în vacanţa mare să fie buni credincioşi şi propovăduitori ai Cuvântului lui Dumnezeu în parohiile unde vieţuiesc. I-am îndemnat pe toţi elevii seminarişti şi în mod special pe cei care au obţinut premii, să rămână constanţi în privinţa comportamentului şi să fie oameni ai rugăciunii, căci doar dacă te rogi cu adevărat eşti un bun teolog. Aşadar îi mulţumim Bunului Dumnezeu pentru toate aceste daruri pe care le-a revărsat asupra noastră şi credem că învăţământul teologic din cetatea Caransebeșului va dăinui şi va rămâne un învăţământ de referinţă, pentru că în acest an se împlinesc 150 de ani de învăţământ teologic în eparhia noastră”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

Odată cu reactivarea Episcopiei Caransebeşului, în anul 1865, când reşedinţa acesteia se restabileşte la Caransebeş, prin hotărârea Consistoriului din 23 septembrie 1865, se transferă aici, secţia românească a Şcolii Clericale din Vârşeţ, aşa cum se sugerase în decizia sinodului de la Sibiu din 16 august 1865. De la inaugurarea cursurilor teologice din 13 noiembrie 1865 şi până în prezent, învăţământul teologic caransebeşean a funcționat neîntrerupt și a stat sub oblăduirea unor remarcabile personalităţi ale spiritualităţii şi culturii naţionale, în frunte cu episcopul Ioan Popasu. Seminarul Teologic Ortodox „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeş este o școală vocațională de tradiție în Patriarhia Română care de-a lungul timpului a format caractere, atât culturale cât și duhovnicești, zeci de generații de tineri care au devenit slujitori ai Bisericii lui Hristos.

Comentarii Facebook


Știri recente