Exclusiv: Actul prin care a fost stabilită Ziua de rugăciune pentru protecţia creaţiei

Patriarhul Ecumenic Dimitrie I Ziua de rugaciune pentru protectia mediului 1989

Vă prezentăm în exclusivitate traducerea în limba română a mesajului Sanctităţii Sale Patriarhul Ecumenic Dimitrie I cu ocazia începutului anului bisericesc din 1989 prin care a fost stabilită data de 1 septembrie ca Zi de Rugăciune pentru Protecţia Creaţiei:


Tronul ecumenic al Ortodoxiei, care este păstrătorul şi propovăduitorul duhului tradiţiei patristice vechi de secole, interpretând cu fidelitate experienţa euharistică şi liturgică a Bisericii Ortodoxe, urmăreşte cu multă neliniște doborârea fără milă şi distrugerea mediului natural cauzată de om, care are consecințe extrem de periculoase pentru însăşi supravieţuirea lumii naturale create de Dumnezeu.

Omul contemporan, abuzând de poziţia sa privilegiată în creaţie şi de încredinţarea sa de către Creator „să stăpânească pământul” (Facere 1:28), a condus deja lumea la marginea auto-distrugerii apocaliptice, fie în forma poluării naturale care reprezintă un pericol pentru toate făpturile vii, sau în forma dispariţiei multor specii din lumea animalelor şi plantelor, sau în diferite alte forme. Oamenii de ştiinţă şi alte persoane învăţate ne avertizează astăzi de acest pericol şi vorbesc despre fenomenele care ameninţă viaţa pe planeta noastră, cum este aşa numitul „efect de seră”, ale cărui prime semne au fost deja menţionate.

În faţa acestei situaţii Biserica lui Hristos nu poate rămâne neclintită. Reprezintă o învăţătură fundamentală a credinţei ei faptul că lumea a fost creată de Dumnezeu Tatăl, Care este mărturisit în Crez ca „Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute”. Potrivit marilor Părinţi ai Bisericii, omul este împăratul creaţiei, înzestrat cu privilegiul libertăţii. Împărtăşindu-se în acelaşi timp de lumea materială şi de cea spirituală, omul a fost creat pentru a oferi făptura înapoi Creatorului, pentru ca lumea să fie salvată de stricăciune şi moarte.

După căderea „lui Adam celui dintâi”, această soartă a omului a fost îndeplinită de „Adam cel din urmă”, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu întrupat, Domnul nostru Iisus Hristos, Care a unit în Persoana Sa lumea zidită cu Dumnezeu cel necreat şi Care oferă făptura în mod constant Părintelui Său ca o jertfă euharistică veşnică.

În continuare, în fiecare Sfântă Liturghie, Biserica oferă creaţia lui Dumnezeu în chipul Pâinii şi Vinului, elemente luate din universul material. Astfel, Biserica afirmă în mod constant că omul este făcut nu pentru a exercita putere asupra creaţiei ca şi cum ar fi proprietarul ei, ci ca un administrator, cultivând-o în iubire şi oferind-o cu mulţumire, respect şi veneraţie Creatorului.

Din nefericire, în zilele noastre, sub influenţa raţionalismului extrem şi a egocentrismului, omul a pierdut simţul sacralităţii creaţiei şi acţionează în calitate de conducător arbitrar al ei şi ca un invadator nerespectuos. În locul duhului euharistic şi ascetic în care Biserica Ortodoxă şi-a crescut fiii de secole, observăm astăzi că are loc profanarea naturii nu pentru satisfacerea a unor nevoi umane de bază, ci pentru satisfacerea dorinţelor şi poftelor tot mai mari şi interminabile ale omului, care sunt încurajate de filosofia dominantă a societăţii de consum.

Dar făptura „împreună suspină şi împreună are dureri” (Romani 8:22) şi începe să protesteze faţă de tratamentul primit de la oameni. Omul nu poate exploata la infinit şi după propria plăcere resursele naturale de energie. Preţul acestei aroganțe, în caz că situaţia prezentă va continua, va fi propria autodistrugere.

În deplina conştiinţă a datoriei noastre şi cu responsabilitate duhovnicească paternă, luând în considerare toate cele de mai sus şi ascultând durerea omului contemporan, împreună cu Sfântul nostru Sinod am ajuns la decizia de a proclama prima zi a lunii septembrie a fiecărui an, cu ocazia Indictionului, care este prima zi a anului bisericesc, ca zi a protecţiei mediului natural, când să fie oferite rugăciuni şi cereri pentru întreaga creaţie din acest sfânt centru al Ortodoxiei.

Aşadar, invităm întreaga lume creştină prin acest mesaj patriarhal al nostru ca în fiecare an să înalţe rugăciuni şi cereri în această zi către Făcătorul tuturor împreună cu Sfânta şi Marea Biserică a lui Hristos (Patriarhia Ecumenică), atât de mulţumire pentru marele dar al creaţiei cât şi de cerere pentru ocrotirea şi salvarea ei. În acelaşi timp, îndemnăm părinteşte, pe de o parte, pe toţi credincioşii din lume să se îndemne pe sine şi pe copiii lor să respecte şi să ocrotească mediul natural şi, pe de altă parte, facem un apel către toţi cei cărora li s-a încredinţat responsabilitatea de a guverna popoarele să acţioneze fără întârziere şi să ia toate măsurile necesare pentru ocrotirea şi conservarea creaţiei naturale.

În final, îl rugăm pe Domnul să dăruiască lumii tot lucrul bun şi revărsăm din toată inima peste toţi cei de aproape şi de departe binecuvântarea noastră patriarhală şi părintească.

Fanar, 1 Septembrie 1989

Patriarhul Dimitrie

Trad. Basilica.ro

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente