Excelență în Asistența Socială | Irina Chiriac de la Radio Trinitas a obținut cele mai multe voturi la Premiul pentru jurnalism

Realizatorii Irina Chiriac, de la Radio Trinitas, și Raluca Mihalache, de la Trinitas TV, au fost nominalizați la Premiul pentru jurnalism, în cadrul Galei Naționale de Excelență în Asistență Socială, ediția 2018. În urma votului online, Irina Chiriac s-a clasat pe prima poziție, fiind urmată de Raluca Mihalache, la o diferență de 37 voturi.

După vot, urmează etapa de jurizare, iar în cadrul Galei din 20 martie 2018 vor fi anunțați câștigătorii premiilor.

Irina Chiriac este realizatoarea emisiunii Reportajele Radio Trinitas, care promovează necunoscuții de lângă noi, conform descrierii sale, oamenii simpli, care cred într-o lume mai bună și au curajul să acționeze, nu doar să privească,  care schimbă în bine viețile celor din jur și nu cer nimic în schimb.

Realizatoarea a prezentat numeroase cazuri umanitare pe care le-a rezolvat prin intermediul emisiunilor și campaniilor realizate și a promovat activitatea social-filantropică a Bisericii Ortodoxe Române.

Irina Chiriac a obținut la Categoria Personalităţi care Susţin Asistenţa Socială – Premiul pentru jurnalism – 4547 voturi. Pe locul al doilea s-a clasat Raluca Mihalache, de la Trinitas TV, iar pe poziția a treia Sgaverdea Laura, de la Societatea Română de Radiodifuziune-Studioul Regional Radio Reşiţa, Caraș Severin.

În ediția anterioară Premiul pentru jurnalism, din cadrul Galei Naționale de Excelență în Asistență Socială a fost oferit lui Iulian Bobîrnea – redactor șef al departamentului social al Trinitas TV.


Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială este un eveniment organizat de Colegiul Național al Asistenților Sociali ce îşi propune să promoveze performanţa în domeniul social. Ca și la edițiile trecute, Gala celebrează în România Ziua Mondială a Asistenţei Sociale prin premierea celor mai sârguincioși asistenţi sociali dar şi a celor ce au contribuit la promovarea asistenţei sociale.

Foto: Irina Chiriac / Facebook 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente