Examen de atestare a cunoștințelor la Seminarul Teologic din Caransebeș

Seminarul Teologic Episcop Ioan Popasu din Caransebeș a găzduit marți, 24 mai 2017, examenul de atestare a cunoștințelor profesionale. Evenimentul a avut loc la finalizarea celor 4 ani de cursuri teologice, informează Diac. Pavel Canea de la Biroul de Presă al Eparhiei.

La examen au luat parte 12 elevi ai clasei a 12-a, de la liceul teologic caransebeșean. Comisia de examinare a fost alcătuită din: părintele director și părinții profesori ai Seminarului sub președenția Preasfințitului Părinte Lucian , Episcopul Caransebeșului.

Testarea a constat în două probe. Prima probă a fost constituită de prezentarea lucrării ştiinţifice, întocmită de fiecare candidat. În continuare, a avut loc proba orală, care a constat din întrebări şi răspunsuri la tematica disciplinelor: Liturgică, Muzică şi Catehetică-Omiletică.

Cu acest prilej, chiriarhul locului a adresat un mesaj de încurajare tinerilor absolvenţi, îndemnându-i la răbdare, mărturisirea cu tărie a dreptei credinţe şi iubire de Dumnezeu şi de aproapele.

La rândul său, părintele Rusalin Isac, directorul instituției de învățământ teologic din Caransebeș, a declarat faptul că elevii seminariști au susținut primul examen important atât în ceea ce privește definitivarea studiilor teologice de nivel mediu cât și opțiunile lor de viitor.

În cadrul cuvântului, părintele director a mai subliniat că răspunsurile bune date la disciplinele practice reprezintă o garanție că atât sub aspect teoretic cât și practic elevii noștrii și-au însușit disciplinele predate în cei 4 ani de studiu.


După reînfiinţarea Episcopiei Ortodoxe Române din Caransebeş, în anul 1865, primul episcop, Ioan Popasu, a reuşit încă din noiembrie acelaşi an, să mute la Caransebeş secţia românească a institutului teologic din Vârşeţ.

Comentarii Facebook


Știri recente