Evenimente liturgice, cultural-educaționale și social-filantropice la Penitenciarul Brăila

IPS Casian sfinţire penitenciar Brăila

La Penitenciarul din Brăila au avut loc luni, 5 decembrie 2016, mai multe activități liturgice, cultural-educaționale și social-filantropice, cu prilejul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae.

În acest context, capela cu hramul „Sf. Apostoli Petru și Pavel” din incinta penitenciarului a fost resfințită, după ce pictura interioară a trecut plin ample lucrări de restaurare. Totodată, lăcaşul de cult a fost înzestrat cu un Chivot nou, cu Sfinte Vase și alte obiecte liturgice necesare slujirii. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în prezența conducerii și cadrelor angajate ale penitenciarului, a unor clerici din protoieria Brăila și a unor persoane private de libertate.

Pentru a spori evlavia celor prezenți, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian a adus spre închinare racla cu moaștele unor sfinți aflate în patrimoniul sacru al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, între care și moaștele Sfântului Ierarh Nicolae. La finalul slujbei de sfințire a fost dezvelită o placă comemorativă închinată martirilor din temnițele comuniste, după care a fost oficiată slujba de pomenire pentru cei trecuţi la Domnul în penitenciar sau din familiile deținuților, a precizat pr. Gabriel Molocea, Consilier Mass Media al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

La slujbă au fost prezenți și un număr de 8 studenți ai Facultății de Drept din cadrul Universității „Danubius”, Galați care au participat la cea de a treia ediție a unui program cultural – educațional, intitulat „O zi în penitenciar”. În cadrul acestui proiect, tinerii studenți au interacționat cu persoanele private de libertate discutând pe diferite teme și acumulând totodată experința atât de necesară în vederea exercitării profesiei pe care au ales-o.

Programul a continuat cu un concert de colinde oferit de persoanele private de libertate în prezența oaspeților și a conducerii penitenciarului. Pentru implicarea în activitățile cultural-educaționale, cei peste 100 de deținuți au fost răsplătiți cu daruri de Moș Nicolae – obiecte de igienă personală, fructe, cărți de rugăciuni și iconițe. De asemenea, aceștia au primit din partea Arhiepiscopiei Dunării de Jos și a Peniteciarului câte o Diplomă de Merit, cărți de rugăciuni și iconițe.

Ca semn de recunoștință pentru grija purtată față de persoanele private de libertate, conducerea Penitenciarului Brăila a oferit Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian „Diploma de Onoare”.

img_6956

 

 

 

 

 

 

Comentarii Facebook


Știri recente