Eveniment la Biserica Sf. Dumitru – Colentina: Raclă nouă pentru moaștele Sfinților Mucenici de la Niculițel

Ziua de luni, 5 decembrie 2016, a reprezentat un moment important în viața Bisericii Sfântul Dumitru – Colentina din București. Moaștele Sfinților Mucenici de la Niculițel primite în dar, în ziua hramului din acest, au fost așezate într-o raclă nouă care a fost ieri sfințită.

Slujba de sfințire a noii racle a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, care a rostit şi un cuvânt credincioşilor prezenţi.

Aflată sub ocrotirea Sfântului mare Mucenic Dimitrie, Biserica s-a aflat în ultimii ani într-un proces de restaurare şi înfrumuseţare. Lăcaşul de cult a primit şi binecuvântare patriarhală şi s-a bucurat de prezenţa mai multor ierarhi care au slujit aici Sfânta Liturghie. Acum se bucură şi de ocrotirea unor sfinţi care au mărturisit în Scythia Minor în perioada de sfârşit a persecuţiilor, adică cu puţin timp înainte de Edictul de la Milan. A fost o perioadă foarte grea pe care noi nu o trăim decât în parte acum. Oamenii nu aveau voie să se adune în Biserici, săvârşeau liturghia în catacombe, se întâlneau noaptea pe ascuns, dar aveau o credinţă puternică, a spus Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, după cum informează Trinitas Tv.

Sfinții Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip sunt pomeniți de Biserica Ortodoxă Română în ziua de 4 iunie.

Foto: Ziarul Lumina

Comentarii Facebook


Știri recente