Eveniment cultural organizat de Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Moldova Nouă

La Moldova Nouă, jud. Caraş Severin, a avut loc sâmbătă, 11 iunie 2016, un Spectacol de Operă organizat de Parohia Adormirea Maicii Domnului sub genericul „Seară de Operă în natură”

Spectacolul s-a desfășurat pe faleza orașului și a adus pe scenă personaje precum Susanna, Marcellina, Carmen, Don Jose, Maritza, Tassilo, Christine, Raoul interpretate magistral de Mircea Șonea, Laura Mărginean și Gabriella Varvari, artiștii fiind acompaniați la pian de Aida Marc. Nici elevii școlii de balet ai Casei de Cultură „George Motoia-Craiu” nu au fost mai prejos, dansul grațios al balerinelor coordonate de prof. Pența Loredana smulgând ropote de aplauze din partea audienței prezente la ineditul spectacol din natură, a precizat Darius Herea de la Biroul de Presă al Eparhiei Caransebeşului.

Părintele Ion Nedelcu a relatat:

Generațiile tinere sunt pur și simplu supuse unui asediu, unui bombardament psihic continuu, ce are ca scop distrugerea valorilor tradiționale și a elementelor ce definesc acest popor din punct de vedere artistic și cultural. În fața acestui fapt, iată că rolul Bisericii este și acela de a arăta lumii lucrurile bune, de a scoate la lumină cultura și de al educa pe om în spiritul unor valori sănătoase. Astăzi am arătat publicului o parte din darurile pe care le dă Dumnezeu oamenilor și dorim ca și anul viitor în același cadru mirific să venim cu o nouă ediție.

12iuniesfintiresfaptoma5

Comentarii Facebook


Știri recente