Erminii la icoana Pogorârii Duhului Sfânt

Icoana este aşezată în biserici în Duminica Rusaliilor, cum mai este cunoscută Duminica Pogorârii Duhului Sfânt. Ea ne înfăţişează Pogorârea Duhului Sfânt peste Biserică.

Sfinţii Apostoli sunt reprezentaţi stând pe scaune, fiind întruchiparea primei comunităţi a Bisericii, începutul Bisericii mai precis. Aceştia formează un semicerc ce subliniază unitatea Bisericii, Trupul mistic al Domnului Hristos. Ei stau aşezaţi. Aceasta reprezintă darurile Duhului Sfânt. În fundal apare şi încăperea de sus, unde se adunaseră Sfinţii Apostoli.

Mai departe, este vizibil încă un semicerc din care ies raze. Razele reprezintă pe Sfinţii Apostoli. Limbile de foc coboară peste fiecare apostol în parte şi simbolizează Pogorârea Duhului Sfânt.

Se poate observa că se află un loc neocupat chiar în mijlocul Apostolilor. Acesta este rezervat Mântuitorului Care este capul invizibil al Bisericii. În unele icoane mai vechi în acest loc apare un altar ca tron al slavei Domnului nostru Iisus Hristos.

Cei 12 Apostoli simbolizează Biserica. În icoană este prezent şi Apostolul Pavel care ulterior va deveni Apostol al Bisericii şi un mare propovăduitor. La momentul Pogorârii Duhului Sfânt, Apostolul Pavel încă era Saul prigonitorul. Evangheliştii sunt pictaţi cu cărţi în mână, deşi nu îşi scriseseră lucrările. Alţi Apostoli sunt reprezentaţi cu suluri de pergamente în mână.

În partea de jos este reprezentată figura simbolică a unui rege. El este arătat într-un loc întunecat care reprezintă lumea învăluită în păcat. Această persoană singură simbolizează lumea întreagă, care înainte de Pogorârea Duhului a fost fără lumina credinţei.

Comentarii Facebook


Știri recente