Epitimia, mijloc taumaturgic pentru sufletele noastre

În practica ortodoxă a spovedaniei credinciosul stă întotdeauna înaintea duhovnicului ca înaintea lui Hristos. Fiecare duhovnic îl primeşte pe cel care se spovedeşte, îl înfiază duhovniceşte şi îl renaşte cu harul Duhului Sfânt, iar în sufletul celui care se spovedeşte va rodi smerenia.

Biserica Ortodoxă a fost preocupată întotdeauna ca Taina Mărturisirii să fie administrată conform dispoziţiilor şi normelor canonice, adică după pravila şi după hotărârile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii Ortodoxe Răsăritene. Prin mărturisirea păcatelor Biserica a dat posibilitate creştinului să-şi fie judecător al propriilor fapte săvârşite după Botez şi putinţa de a primi Sfânta Euharistie, care-l uneşte cu Iisus Hristos.

În vederea cunoaşterii stării sufleteşti a penitentului şi a prescrierii tratamentului adecvat, duhovnicul trebuie să fie şi un bun cunoscător al pravilelor şi rânduielilor canonice, dar şi un bun psiholog. Desigur că acest statut dezvoltă şi o responsabilitate cu totul deosebită. Aşa se explică de ce, încă de la începutul organizării ei, Biserica a avut grijă ca slujitorii ei să-şi îndeplinească toate condiţiile cerute pentru hirotonie.

În urma actului principal al Tainei Spovedaniei, şi anume, mărturisirea păcatelor urmată de rugăciunea de dezlegare a păcatelor rostită de preotul duhovnic, de la caz la caz, poate fi nevoie de epitimie (sau canon), a cărei împlinire necesită o anumită perioadă de timp, perioadă în care Sfânta Euharistie nu se poate administra credinciosului (până la săvârşirea canonului asumat).

Mai multe informații în Ziarul Lumina.

Comentarii Facebook


Știri recente