Episcopul Vincenţiu a oferit daruri vârstnicilor din centrul de la Balaciu

Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, i-a vizitat duminică pe vârstnicii din cadrul centrului aflat în localitatea Balaciu.

Ierarhul le-a adus daruri beneficiarilor centrului şi a stat de vorbă cu ei, încercând să le alunge din singurătate.

Clericii care l-au însoţit pe Episcopul Vincenţiu au susţinut un concert de colinde, oferindu-le un moment de bucurie persoanelor din centrul ialomiţean.

Acţiunea filantropică a avut loc după Sfânta Liturghie oficiată de Episcopul Vincenţiu la Mănăstirea Balaciu, informează Eparhia Sloboziei şi Călăraşilor.

Din soborul slujitor au făcut parte:  Preacuviosul părinte Vicar Eparhial, Arhimandritul Rafail, părinții consilieri Daniel Florin Enașcu, Florin Ionescu, Ioan-Florin Simion, Nicușor Silviu Dascălu și Marius Gabriel Purcărea, preacuvioși părinți şi diaconi.

În omilia duminicală, Preasfinția Sa a explicat pericopa evanghelică a zilei despre cei chemați la cină.

Ierarhul a vorbit despre pedagogia desăvârșită folosită de Dumnezeu pentru îndreptarea oamenilor prin Legăminte și profeții mesianice.

Foto credit: Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor

Comentarii Facebook


Știri recente