Episcopul vicar Timotei Prahoveanul a oficiat slujba Privegherii la Mănăstirea Radu Vodă

Episcopul vicar Timotei Prahoveanul a oficiat joi seară slujba Privegherii la Mănăstirea Radu Vodă din Capitală, în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de Eghina, unul dintre ocrotitorii așezământului monahal.
Moaștele Sfântului Nectarie de Eghina și ale Sfântului Efrem cel Nou care se află la așezământul bucureștean au fost purtate în procesiune joi dimineață în jurul lăcașului de cult și așezate într-un baldachin special amenajat pentru a fi cinstite de credincioși.

Raclele cu sfintele moaște vor rămâne așezate în curtea Mănăstirii Radu Vodă până duminică, 11 noiembrie 2018.

Mănăstirea Radu Vodă are hramurile „Sfânta Treime” şi „Sfântul Ierarh Nectarie de Eghina”. Așezământul a fost ctitorit de domnitorul Alexandru al II-lea Mircea (1568-1577) şi doamna sa, Ecaterina, pentru a mulţumi lui Dumnezeu că i-a dăruit victoria în lupta purtată în aceste locuri împotriva lui Vintilă-Vornicul şi Dumbravă-Vornicul.

Foto: arhivă Mănăstirea Radu Vodă

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente