Episcopul Ignatie: Trăim într-o lume în care vorbim mult şi nu avem o grijă faţă de cuvintele rostite

Episcopul Ignatie al Huşilor a spus marţi la Mănăstirea ieşeană Miclăuşeni că „trăim într-o lume în care asistăm la o inflaţie a cuvântului, vorbim foarte mult şi nu avem o grijă, o atenţie faţă de cuvintele pe care le rostim”. 

Ierarhul s-a adresat clericilor participanți la cursurile pentru obținerea gradelor profesionale în preoție, desfășurate la Centrul Social Cultural „Sfântul Ilie” de la Mănăstirea Miclăușeni, notează site-ul oficial al Eparhiei Huşilor.

Omilia a fost rostită în timpul Sfintei Liturghii şi a fost pus accentul pe valoarea cuvântului.

„Hristos ne spune că tot cuvântul pe care îl păzim este dătător de viaţă. Cuvântul lui Hristos este dătător de viaţă pentru că El însuşi este fără de păcat. Cuvintele noastre toate sunt cele care conţin în ele sămânţa, sâmburele morţii, pentru că în spatele acestora este păcatul pe care îl săvârşim zi de zi”, a spus Preasfinţia Sa.

După slujbă, Părintele Episcop a conferențiat în faţa clericilor din Mitropolia Moldovei și Bucovinei.

În cadrul acestor cursuri, activitățile vizează identificarea şi valorificarea unor mijloace şi resurse teologice de dezvoltare personală, adecvate activităţii pastorale şi misionare a preoților.

Cursurile pentru obținerea gradelor se concretizează în cursuri, seminarii, ateliere practice și slujirea împreună a Tainelor Bisericii.

Foto Credit: Episcopia Huşilor

Comentarii Facebook


Știri recente