Episcopul Ignatie: Adevărata fericire a omului este atunci când Îl are pe Dumnezeu în sufletul lui

Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a oficiat vineri slujba Paraclisului Maicii Domnului în Parohia Protopopeşti, Protopopiatul Vaslui şi le-a spus credincioşilor că „adevărata fericire a omului este atunci când Îl are pe Dumnezeu în sufletul lui”.

„Nu am întâlnit până acum un om care să-L aibă pe Dumnezeu în viaţa lui şi să spună că nu este fericit, oricâte încercări ar veni, căci ele fac parte din inerenţa acestei vieţi”, a explicat ierarhul.

În omilia rostită, Părintele Episcop a îndemnat „să nu rămânem doar la dimensiunea material a vieţii noastre”, notează site-ul oficial al Eparhiei Huşilor.

„Noi astăzi alergăm după foarte multe lucruri: vrem să ne împlinim profesional, să avem un confort material. Şi sunt lucruri bune, căci Dumnezeu nu vrea să ne chinuie ci, cu inteligenţa pe care o avem, să facem ceea ce este mai folositor pentru viaţa noastră”.

„Să nu ne limităm, să nu ne rezumăm la ele, să nu rămânem doar la dimensiunea materială a vieţii noastre. Toate aceste lucruri sunt foarte trecătoare şi nu ne dau liniştea pe care ne-o dorim, nu ne dau pacea sufletului”, a subliniat Preasfinţia Sa.

Cu ocazia acestei prime vizite în Parohia Protopopeşti, Episcopul Huşilor a oferit părintelui paroh Ionel Ţifrea, în dar, Sfântul Antimis.

Foto Credit: Episcopia Huşilor

Comentarii Facebook


Știri recente