Episcopul Ignatie: „A te apropia de Dumnezeu presupune discreţie”

„A te apropia de Dumnezeu presupune discreţie, fără spectacol, fără să te îmbulzeşti”, le-a spus duminică Episcopul Ignatie credincioşilor din Valea Târgului.

Episcopul Huşilor a sfinţit biserica din localitate, filie a Parohiei Brodoc din Protopopiatul Vaslui şi i-a îndemnat pe cei prezenţi ca atunci când vin la Biserică să aibă conştiinţa că se întâlnesc cu Hristos, informează Eparhia.

„Aici învăţăm să trăim un alt mod de viaţă, cel descoperit de Hristos în Evanghelie. Iar când ieşim în afara acestor ziduri să simţim că suntem oameni schimbaţi, iar prin dragostea noastră să devenim noi înşine o mărturie a lui Dumnezeu”, a spus Preasfinţia Sa.

În timpul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop a meditat la textul scripturistic duminical, afirmând că trebuie „să avem puterea credinţei lăuntrice, în inima noastră, în mintea noastră”.

„Aşa să simţi, că Dumnezeu, oriunde te duci, este lângă tine, te poţi atinge de El, fără prea multe manifestări exterioare. Dumnezeu are nevoie ca noi să ne asumăm credinţa! Să devină o realitate interioară, adâncă, a sufletului nostru. Şi când este adâncă, atunci simţi şi comuniunea ta cu Dumezeu, şi te vei comporta cu multă discreţie oriunde te duci”, a explicat ierarhul.

La finalul Sfintei Liturghii, Episcopul Huşilor a hirotesit în iconom stavrofor pe părintele paroh Ciprian Lungu şi a oferit mai multe distincţii de vrednicie celor care s-au implicat în edificarea lăcaşului de cult.

Foto Credit: Episcopia Huşilor

Comentarii Facebook


Știri recente