Episcopii Ortodocşi Canonici din SUA condamnă atacul din Pittsburgh: „Un păcat împotriva umanității”

Adunarea Episcopilor  Canonici din Statele Unite ale Americii a condamnat atacul armat din Pittsburgh, pe care l-a catalogat, prin intermediul unui comunicat de presă, drept „un păcat împotriva umanităţii”.

„Noi condamnăm fără echivoc această ieşire violentă ca un păcat împotriva comunității locale, a religiei și a umanității”, se menţionează în comunicatul emis în 31 octombrie.

Duminică, 28 octombrie, un individ înarmat a deschis focul în interiorul unei sinagoge din Pittsburgh. Au fost ucise 11 persoane.

Episcopii ortodocşi din SUA au deplâns pierderea vieţilor nevinovate şi s-au rugat pentru „recuperarea rapidă a celor răniți” .

Totodată, ierarhii au făcut un apel ca toţi creştinii şi oamenii de bună credinţă „să fie solidari cu familiile victimelor și cu supraviețuitorii”.

„Ne rugăm cu înflăcărare Dumnezeului Atotputernic pentru vindecarea spirituală a întregii congregații și a comunității, în special a celor din Pittsburgh”, au precizat episcopii în comunicat evidenţiind că „doar prin dragoste va fi neutralizat răul, violența va înceta, iar pacea va învinge”.

Foto credit: D. Panagos / assemblyofbishops.org

Comentarii Facebook


Știri recente