Episcopia Tulcii în zi de sărbătoare

Şi anul acesta în Episcopia Tulcii, sărbătoarea Buneivestiri s-a concentrat în jurul evenimentelor petrecute la biserica Buna Vestire din municipiu (paraclisul episcopal).

În ajunul sărbătorii, marţi 24 martie, la ora 12,30 Preasfinţitul Părinte Visarion împreună cu preoţii de la biserica Buna Vestire, au efectuat deja îndătinata vizită filantropică la azilul de bătrâni ,,Sf. Nectarie” unde a săvârşit o slujbă de binecuvântare, împărţind tuturor asistaţilor de aici pachete sociale, după cum ne-a precizat Alexandru Chituţă.

La ora 17,50 în aceeaşi zi, Preasfinţia Sa împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi a întâmpinat la Centrul Eparhial racla cu o părticică din sfintele moaşte ale Sf. Maria Magdalena, întocmai cu apostolii, adusă de la mănăstirea Pantocrator din Episcopia Alexandriei şi Teleormanului, raclă cu sfintele moaşte care a rămas spre închinare la biserica Buna Vestire până după oficierea slujbei din 25 martie.

Înainte de începerea vecerniei arhiereşti, racla a fost purtată în procesiune de la Centrul Eparhial la biserica Buna Vestire, de un sobor de preoţi şi diaconi, condus de Preasfinţitul Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului şi de Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, după care a urmat slujba vecerniei împreunată cu litia şi cuvântul de învăţătură al Preasfinţitului Părinte Galaction.

Însăşi slujba praznicului, a fost oficiată la paraclisul episcopal Buna Vestire, începând cu ora 9,30 de către un sobor de ierarhi format din: Înaltpresfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Preasfinţitul Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului şi Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, căruia I s-au alăturat numeroşi ieromonahi, preoţi şi diaconi din eparhie.

La hram au luat parte numeroşi creştini, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi membrii ai comunităţii elene din Tulcea.

Pe lângă semnificaţia liturgică generală a sărbătorii, Buna Vestire are pentru Tulcea şi o conotaţie aparte, anume aceea că anul acesta se împlinesc 7 ani de la întronizarea Preasfinţitului Părinte Visarion ca episcop al Tulcii, prilej la care clerul şi credincioşii din Episcopia Tulcii, cu o inimă şi un glas adresează Preasfinţitului Părinte Visarion, cele mai alese gânduri de felicitare şi urarea Să trăiţi şi să ne păstoriţi întru mulţi şi fericiţi ani !

Comentarii Facebook


Știri recente