Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord îndeamnă la rugăciune pentru Familia Nan

Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord își exprimă nedumerirea și consternarea față de situația familiei Nan, stabilită în Norvegia, şi îndeamnă la rugăciune. Dumitru Nan, tatăl acuzat de autoritățile norvegiene că și-ar fi maltratat cei doi copii, a fost arestat luni seară, 21 noiembrie 2016, fără vreo motivație oficială. Între timp, conform informaţiilor postate pe site-ul oficial al Eparhiei Europei de Nord, Ambasadorul României în Regatul Norvegiei, Adrian Gabriel Davidoiu, a anunţat că Dumitru Nan a fost eliberat din arest.

În acest sens, în comunicatul emis de Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord, Preasfinţitul Părinte Macarie a lansat un apel ca autoritățile române să cerceteze situația și să facă demersurile necesare pentru clarificarea ei. De asemenea, ierarhul a îndemnat la rugăciune.

Pe de cealaltă parte, cu smerenie, tristețe dar și speranță, plec genunchiul, neîncetat la rugăciune, pentru această chinuită familie de români. Același lucru vă îndemn să faceți și voi, frați creștini, pentru ca bunul Dumnezeu să se îndure și să ridice, așa cum știe El, grelele încercări ale familiei Nan. Cu atât mai mult acum, când la orizontul ființei noastre spirituale se întrezărește marele praznic al Nașterii Domnului – care este prin excelență sărbătoarea familiei, a nașterii de prunci, a bucuriei de a fi împreună – se cuvine să nu-i abandonăm pe acești compatrioți ai noștri.

Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord reamintește că procesul pe care statul norvegian l-a intentant celor doi soți, fără specificația de a părăsi – fie și temporar – Norvegia, este încă în desfășurare. În data de 2 decembrie va avea loc anunțarea sentinței în acest caz.

Părintele Episcop Macarie va depune toate diligențele ca familia Nan să fie asistată de autoritățile române și îi îndeamnă pe toți credincioșii să se roage ca soții Nan să aibă parte de un proces echitabil, se mai precizează în comunicat.

 

Comentarii Facebook


Știri recente