Episcopia Italiei | Comunitatea românească din Alcamo şi-a cinstit ocrotitorul

Hramul parohiei Alcamo

Comunitatea ortodoxă românească din Alcamo, Italia, l-a cinstit luni, 20 februarie 2017, pe Sfântul Ierarh Leon, Episcopul Cataniei.

Cu prilejul hramului parohiei, Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de clerici din cadrul Eparhiei Ortodoxe Române a Italiei. Liturghia a fost prezidată de părintele Nicolae Chilcos, Protoiereul Protopopiatului Misionar Sicilia, informează site-ul oficial al Episcopiei.

Deşi a fost zi de lucru, la slujbele săvârşite în biserica „San Vito”, aflată în Piaţa „San Vituzzo” – Alcamo, au participat numeroşi credincioşi.

La finalul Liturghiei, părintele Daniel Băcăuanu, de la Parohia cu hramurile „Sfânta Filofteia” şi „Sfântul Ierarh Nicolae” – Canicatti, a vorbit despre viaţa şi activitatea Sfântului Ierarh Leon.

Zilele Parohiei Ortodoxe Române Alcamo au început sâmbătă, 18 februarie, prin oficierea Sfintei Liturghii.

Duminică a fost vernisată expoziţia de fotografie „Athos”, semnată de artistul fotograf Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului Fotografilor Iaşi.

În aceeaşi zi, la orele serii, a fost oficiată Slujba Vecerniei unită cu Litia în cinstea Sfântului Ierarh Leon.

Mulţumim tuturor credincioşilor care s-au implicat în organizarea hramului. Nădăjduim că Bunul Dumnezeu, prin rugăciunile Sfântului Ierarh Leon, va răsplăti fiecăruia după a Sa dragoste, a transmis pr. paroh Petru Tărăboi.

***

Parohia Ortodoxă Română Sfântul Ierarh Leon al Cataniei a fost înfiinţată în luna august a anului 2009.

„Zilele Parohiei Ortodoxe Alcamo” – Sicilia. Printre manifestări se numără şi vernisajul unei expoziţii foto – Basilica.ro

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente