Episcopia Europei de Nord organizează un workshop pentru recuperarea din adicţii

Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord organizează la Copenhaga, în zilele de 11 și 12 decembrie 2018, un  workshop dedicat metodelor prin care se pot trata diferite adicţii precum: alcool, droguri, jocuri de noroc etc.

Workshopul va fi susţinut de părintele Liviu Burlacu, specialist în tratarea diferitelor dependenţe, vicepreședintele Asociației Socio-Medicale „Siloam”, coordonatorul Centrului „Izvorul Tămăduirii” din Bacău, manager şi Director de Programe la Centrul „Oxigen”.

Evenimentul se intitulează: „Recuperarea din adicţii. Tratamentul dependenţei de alcool, droguri şi alte comportamente compulsive – Programul Terapeutic Minnesota.”

Seminarul susținut de Pr. Liviu Burlacu va fi împărțit în două secțiuni, informează Episcopia Europei de Nord.

Marți, 11 decembrie 2018, între orele 12-20 vor fi abordate o serie de aspecte teoretice şi practice ale tratării alcoolismului, precum rolul preotului și a altor persoane competente din parohie în crearea unor grupuri de suport pentru persoanele cu probleme de adicție.

Cursul din această zi este destinat în primul rând preoților slujitori din Episcopia Europei de Nord, în calitatea lor de „doctori de suflete”, dar și acelor credincioși care pot sprijini preotul în această misiune: medici, psihologi, asistenți sociali sau alte profesiuni relevante.

Scopul întâlnirii de marți este instruirea unor formatori care să dezvolte mai departe Programul la nivelul fiecărei parohii.  

A doua parte a seminarului, cea de miercuri 12 decembrie, este destinată publicului larg, oricine dorește să afle mai multe despre adicții și vindecarea lor fiind binevenit. 

Participanții sunt rugați să aibă suporturi memorie (stick, HD extern,etc) pentru a primi materiale terapeutice, filme, ppturi, etc (minim 36 GB).   

Deoarece capacitatea sălii unde se desfășoară activitatea este limitată, sunteți rugați să anunțați intenția participării pe adresa de email a Parohiei Ortodoxe Române din Copenhaga (parohiaortodoxacopenhaga@gmail.com) sau printr-un mesaj privat.  

Foto credit: kleantreatmentcenters.com

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente