Episcopia Covasnei şi Harghitei | PS Andrei le-a vorbit credincioşilor din Zăbala despre puterea mântuitoare a credinţei

PS Andrei - Zăbala 2017bJPG

Slăbănogul din Capernaum este primul om vindecat pe fundamentul credinței altora, le-a spus Preasfinţitul Părinte Andrei credincioşilor parohiei covăsnene Zăbala, în a doua duminică a Postului Mare.

Chiriarhul Covasnei şi Harghitei a explicat, în cuvântul rostit în data de 12 martie 2017, că textul evanghelic duminical (vezi mai jos) ne prezintă în mod clar dumnezeirea Mântuitorului Hristos.

Hristos Domnul nu este doar un om cu puteri miraculoase, ci El este Fiul lui Dumnezeu Întrupat. Mesajul Evangheliei de astăzi este: Mântuitorul Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat, a precizat ierarhul.

Cuvintele au fost rostite în biserica cu „Sf. Proroc Ilie Tesviteanul”, la finalul Sfintei Liturghii oficiate de ierarh, în sobor de preoţi şi diaconi, informează site-ul oficial al Eparhiei.


Marcu 2, 1-12:

În vremea aceea, a intrat iarăşi Iisus în Capernaum după câteva zile şi s-a auzit că este în casă. Şi îndată s-au adunat aşa de mulţi, că nu mai puteau încăpea nici pe locul dinaintea uşii, iar Dândul le grăia cuvântul lui Dumnezeu. Şi au venit la Dânsul aducând un slăbănog, pe care îl purtau patru inşi. Dar, neputând ei să se apropie de Dânsul din pricina mulţimii, au desfăcut acoperişul casei unde era Iisus şi prin spărtură au coborât patul în care zăcea slăbănogul. Atunci, văzând credinţa lor, Iisus a zis slăbănogului: fiule, iartă-se ţie păcatele tale. Dar unii dintre cărturarii care erau acolo de faţă cugetau în inimile lor: de ce grăieşte Acesta astfel de blasfemii? Cine poate să ierte păcatele, decât numai singur Dumnezeu. Însă Iisus, cunoscând îndată cu duhul Său că aşa gândeau ei în sinea lor, le-a zis: de ce cugetaţi acestea în inimile voastre? Ce este mai lesne: a zice slăbănogului: iartî-se păcatele tale, sau a zice: scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă? Dar ca să ştiţi că Fiul Omului are putere pe pământ să ierte păcatele, a zis slăbănogului: ţie îţi poruncesc: scoală-te ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta. Şi s-a sculat îndată şi, luându-şi patul, a ieşit afară înaintea tuturor, încât erau toţi uimiţi şi preamăreau pe Dumnezeu, zicând: niciodată n-am văzut aşa ceva.

 

Comentarii Facebook


Știri recente