Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul cinstit în Episcopia Caransebeșului

Cel de-al doilea hram al Catedralei episcopale din Caransebeş este sărbătoarea Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul din 20 iulie. Pe lângă hramul tradițional „Învierea Domnului” acest locaş bisericesc reprezentativ pentru Banatul de munte, a primit la data de 12 septembrie 2010, prin binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, ca ocrotitor pe Sfântul Ilie. Astfel, la sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul numeroși credincioși caransebeșeni, dar și din împrejurimi, au fost prezenți în Catedrala Episcopală din Caransebeș, a precizat Diac. Pavel Canea.

Cu acest prilej Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi a săvârșit Sfânta Liturghie, în cadrul căreia ierarhul a hirotonit preot pe diaconul Adrian Staicu pe seama parohiei Bogâltin din Protopopiatul Băile-Herculane. Răspunsurile la strană au fost oferite de Corul Catedralei Episcopale, dirijat de părintele profesor Gheorghe Tistu.

Tot la această sărbătoare mai multe așezăminte monahale din cuprinsul Episcopiei Caransebeșului și-au serbat hramul. Astfel că, încă din ajunul cinstirii Sfântului Proroc Ilie, Preasfințitul Părinte Lucian, alături de Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, au fost alături de obștea monahală și de credincioșii de la Mănăstirea „Sfântul Ilie de la Izvor” – Vasiova. Cu acest prilej cei doi ierarhi au săvârșit în altarul de vară al mănăstirii slujba Vecerniei și a Litiei. La slujbă au participat autorități centrale, județene și locale precum și un număr impresionant de credincioși din întreg Banatul.

Credincioșii Mănăstirii „Sfântul Ilie de la Izvor” – Bocșa Vasiova, s-au bucurat în ziua hramului de Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul.

Banatul Montan este ocrotit de Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul și de aceea mama tuturor bisericilor din eparhia noastră are două hramuri, Praznicul Praznicelor, Învierea Domnului, dar și sărbătoarea de astăzi, Sfântul Ilie Tesviteanul, care este reprezentantul prorocilor pe Muntele Taborului. Mântuitorul Iisus Hristos a stat de vorbă pe Tabor cu Moise, reprezentantul Vechiului Testament, dar și cu Ilie, reprezentantul prorocilor Vechiului Testament și stând de vorbă cu acești oameni ai lui Dumnezeu, Mântuitorul s-a schimbat la Față arătând ucenicilor iubiți că este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, iar prin ucenici Domnul Hristos ne-a arătat și nouă dumnezeirea Sa, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

De asemenea la acest praznic și pe cei doi munți ai Eparhiei, Muntele Semenic și Muntele Mic a fost oficiată Sfânta Liturghie de către delegații Preasfințitului Părinte Lucian.

La Schitul de pe Muntele Semenic credincioșii veniți în număr foarte mare au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de părintele arhimandrit Casian Rușeț, secretar eparhial, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Mulți credincioși care sunt apropiați Schitului de pe Muntele Mic au adus cinstire Sfântului Ilie participând în ziua hramului la Sfânta Liturghie oficiată de părintele Daniel Alic, consilier cultural, alături de un sobor de preoți și diaconi.

Comentarii Facebook


Știri recente

Preoții români din Serbia se formează pro-viață

O delegație formată din membri ai corpului profesoral de la Facultatea de Teologie din Timișoara s-a întâlnit la începutul săptămânii cu mai mulți preoți din Episcopia Daciei Felix, pentru un atelier pro-viață. Colocviul „Construim împreună…