Eparhia Romanului şi Bacăului prezentă la Simpozionul internațional dedicat persoanelor vârstnice

Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja” a reprezentat Eparhia Romanului și Bacăului la Simpozionul intitulat „Serviciile de îngrijire pe termen lung şi schimbările demografice”.  Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Asociaţia a participat la Predeal, în perioada 4-6 aprilie 2016, la un simpozion dedicat atât îngrijirii persoanelor vârstnice, cât şi persoanelor cu nevoi speciale.

Părintele  Ilarion Mâță, Inspector eparhial al Sectorului  Social – Filantropic și Director al Centrului rezidențial pentru persoane vârstnice de la Hârja,  a susținut în cadrul conferinţei tema  „Integrarea persoanelor vârstnice în centrele rezidențiale. Cauze și consecințe ale instituționalizării”.

„Scopul acestei conferinţe a fost de a reuni reprezentanţi ai instituţiilor ce au legătură cu sistemul de îngrijire, asistenţă şi supraveghere medicală pe termen lung pentru persoanele vârstnice, precum şi pentru persoanele cu dizabilităţi, din mediul de stat şi cel privat, dar şi pentru a analiza mecanismele realiste şi cele mai bune practici pentru dezvoltarea sustenabilă a acestui domeniu în România, în contextul provocărilor impuse de evoluţia demografică”, a subliniat Pr. Ilarion Mâță,

La eveniment au participat lideri și formatori de opinie, reprezentanţi şi membri ai Organizaţiei Europene de îngrijire pe termen lung a persoanelor vârstnice.

Următorul eveniment va avea loc la Centrul Social – Medical pentru persoane vârstnice de la Hârja, în perioada 1-2 octombrie 2016, de Ziua Internațională a persoanei vârstnice .

Comentarii Facebook


Știri recente