Eliberarea omului de duhurile rele se săvârşeşte prin credinţă puternică, rugăciune fierbinte şi post aspru

Creştinii ortodocşi se află, astăzi, 5 iulie 2015, în Duminica a V-a după Rusalii. Biserica a rânduit să se citească la Sfânta Liturghie Pericopa Evanghelică de la Sfântul Evanghelist Matei, capitolul VIII, v. 28-34 şi capitolul IX, v. 1 care ne prezintă Vindecarea celor doi demonizaţi din ţinutul Gadarei: „Şi trecând El dincolo, în ţinutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizaţi, care ieşeau din morminte, foarte cumpliţi, încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea. Şi iată, au început să strige şi să zică: Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti? Departe de ei era o turmă mare de porci, păscând. Iar demonii Îl rugau, zicând: Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma de porci. Şi El le-a zis: Duceţi-vă. Iar ei, ieşind, s-au dus în turma de porci. Şi iată, toată turma s-a aruncat de pe ţărm în mare şi a pierit în apă. Iar păzitorii au fugit şi, ducându-se în cetate, au spus toate cele întâmplate cu demonizaţii. Şi iată toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Iisus şi, văzându-L, L-au rugat să treacă din hotarele lor.Intrând în corabie, Iisus a trecut şi a venit în cetatea Sa“.

În cuvântul de învăţătură rostit la Paraclisul Sfântul Grigorie Luminătorul al Reşedinţei Patriarhale, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a explicat învăţăturile ce reies din această pericopă evanghelică.

Lucrarea lui Hristos de eliberare a oamenilor de duhurile rele se continuă în Biserica Sa

Fragmentul un îndemn la schimbarea şi eliberarea de patimi şi ne prezintă două perspective. Este în acelaşi timp tulburător şi eliberator, a spus Preafericirea Sa.

„Evanghelia Duminicii a V-a după Rusalii este în acelaşi timp tulburătoare şi eliberatoare. Tulburătoare pentru că ne arată atitudinea demonilor faţă de oameni şi a oamenilor unii faţă de alţii. Vedem că demonii care chinuiesc pe oameni îi folosesc pe aceştia ca să chinuiască şi ei pe alţi oameni la rândul lor. Evanghelia este eliberatoare pentru că Domnul Iisus Hristos doreşte vindecarea oamenilor, eliberarea lor şi adunarea lor în comuniune de iubire cu Dumnezeu şi întreolaltă. Lucrarea lui Hristos de eliberare a oamenilor de duhurile rele se continuă în Biserica Sa, în Trupul Său tainic ca lucrare de vindecare a oamenilor, de eliberare a lor de păcate şi de ridicare a lor la starea normală de iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni. Rugăciunea zilnică a credinciosului creştin ortodox şi puterea semnului Sfintei Cruci pe care îl foloseşte des alungă puterea duhurilor rele”, a mai arătat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Când ne îndepărtăm de Hristos, când rugăciunea slăbeşte, când credinţa se răceşte, când dragostea noastră faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele scade, atunci ne aflăm în primejdie

Fragmentul evanghelic ne îndeamnă la rugăciune şi comuniune cu Dumnezeu, a mai menţionat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

„Dacă în timpul vieţii noastre ne unim cât mai des cu Dumnezeu prin rugăciune, prin ascultarea Evangheliei, prin împlinirea poruncilor lui de a iubi pe Dumnezeu şi pe semeni şi mai ales prin împărtăşirea cu Sfintele Taine atunci ne întărim mai mult spiritual şi nu mai avem teamă de duhurile rele tocmai că ne unim cu Hristos, Mântuitorul nostru. Însă când ne îndepărtăm de Hristos, când rugăciunea slăbeşte, când credinţa se răceşte, când dragostea noastră faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele scade, atunci ne aflăm în primejdie. De aceea, eliberarea omului de duhurile rele se săvârşeşte prin credinţă puternică, rugăciune fierbinte şi post aspru”.

Pagubele materiale sunt îngăduite de Dumnezeu în viaţa oamenilor nu ca pedepse, ci ca apel la îndreptare

„Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Iisus a îngăduit ca demonii din oamenii posedaţi să intre în turma de porci nu pentru că El ascultă de demoni, ci pentru a arăta că deşi pot face mult rău demonii au totuşi putere limitată asupra oamenilor şi că ei vor fi pedepsiţi de Dumnezeu cu trimiterea în adânc, în iad. Totodată, permiţând demonilor să intre în turma de porci Iisus i-a certat de fapt pe locuitorii acestui ţinut pentru că dorinţa lor de câştig financiar din comerţul cu porci consideraţi animale necurate de către iudei devenise un idol sau o patimă a lăcomiei care îi stăpânea. Astfel, Iisus a vindecat pe cei doi oameni stăpâniţi de duhurile rele violente şi în acelaşi timp a mustrat pe locuitorii acestui ţinut stăpâniţi de patima lăcomiei de câştig material care îi făcea insensibili la suferinţa altora. Astfel, pagubele materiale sunt îngăduite de Dumnezeu în viaţa oamenilor nu ca pedepse, ci ca apel la îndreptare întrucât ei s-au legat prea mult de lucrurile materiale neglijând viaţa lor spirituală. Mai învăţăm din Evanghelia de astăzi că demonii dezbină pe oameni, iar Dumnezeu îi adună în comuniune, dar şi faptul că Mântuitorul Iisus Hristos învaţă pe oameni nu doar prin ceea ce spune, ci şi prin ceea ce face. În fiecare gest al Lui, în fiecare faptă a Lui există o mulţime de înţelesuri duhovniceşti, o mulţime de lumini spirituale pentru luminarea sufletului nostru”, a subliniat Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.

Duminica viitoare Biserica ortodoxă se va afla în Duminica a VI-a după Rusalii.

Comentarii Facebook


Știri recente