Elevii din România își aleg reprezentanții

Peste 250 de elevi din toată țara se află zilele acestea la Galați pentru a-și vota reprezentanții în Consiliul Național al Elevilor.

Adunarea Generală a Consiliului a avut loc astăzi, 8 februarie 2013, la Casa de Cultură a Studenților din Galați, potrivit TRINITAS TV. Alături de elevi s-au aflat Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, și Preasfințitul Părinte Episcop-vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul, care a transmis mesajul de binecuvântare al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Numărul mare de participanți a fost semnul că acest Consiliu Național este funcțional, nu este doar o organizație formală, iar invitarea Bisericii sigur o interpretăm ca un semn al interesului și al atașamentului tinerilor elevi față de valorile culturale și creștine tradiționale din România”, a spus PS Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal.

Misiunea C.N.E. este reprezentarea elevilor în forurile decizionale și asigurarea un mediu propice dezvoltării personale și profesionale a lor prin susținerea voluntariatului și acțiunilor pliate pe nevoile și interesele lor.

Întrunirea Adunării Generale a Consiliului Național al Elevilor se va încheia pe 10 februarie.

Comentarii Facebook


Știri recente