Editura Basilica: „Pagini vechi și noi din istoria Lavrei Neamțului” (vol. I și II)

Lucrarea „Pagini vechi și noi din istoria Lavrei Neamțului”, în două volume, semnată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, a apărut recent la Editura Basilica a Patriarhiei Române.

În prolog ierarhul anunță că lucrarea „cuprinde texte mai vechi și mai noi despre actuali sau foști viețuitori ai Lavrei Neamțului, cu slujiri diferite în Biserică: patriarhi, episcopi, arhimandriți, duhovnici și monahi de rând, unii dintre ei sunt înconjurați de nimbul sfințeniei”.

Preasfințitul Părinte Timotei a editat aceste volume, după cum el precizează, „din dorința ca numele unor monahi nemțeni, aflați în vechile manuscrise, în mărturiile celor care i-au întâlnit de-a lungul anilor să nu fie date uitării”.

Dintre cele mai importante personalități regăsite în cele două volume enumerăm: Sfântul Paisie de la Neamț, Sfântul Ioan Iacob, Patriarhul Nicodim, Patriarhul Teoctist, Patriarhul Daniel, Mitropolitul Visarion Puiu, Mitropolitul Nestor Vornicescu, arhimandritul Benedict Ghiuș etc.


Lucrarea poate fi cumpărată de la Librăria Cărţilor Bisericeşti (Intr. Miron Cristea nr. 6), Magazinul Ortodoxia (Calea Victoriei nr. 45, lângă biserica Kreţulescu), Magazinul Daruri pentru pelerini (Piaţa Gării de Nord, nr. 1-3, ieşire Calea Griviţei), Magazinul Librăria Ortodoxă (B-dul Regina Maria, Nr. 1).

De asemenea, lucrarea poate fi vizualizată pe site-ul www.colportaj.ro şi poate fi comandată la adresele: [email protected][email protected] sau la numărul de telefon 0737. 145. 184.

Mai multe apariții editoriale AICI.

Comentarii Facebook


Știri recente