Editura Basilica: Biserica Ortodoxă Română și Marea Unire

Lucrarea „Biserica Ortodoxă Română și Marea Unire” a apărut recent la Editura Basilica a Patriarhiei Române.

Cartea cuprinde diverse cuvântări și studii referitoare la felul cum a contribuit Biserica la împlinirea idealului național al Marii Uniri.

Textele care compun cele două volume sunt culese atât din perioada actuală cât și de la începutul secolului al douăzecilea, atunci când s-a realizat Marea Unire. Autorii lor sunt ierarhi, clerici, teologi și istorici.

Mesajul „Biruinţă prin jertfă. Demnitate prin unire. Slujitori ai Bisericii pe front şi la Unirea din 1918” rostit de Părintele Patriarh Daniel în cadrul sesiunii solemne care a avut loc la Academia Română în 28 noiembrie 2016 reprezintă Cuvântul înainte al cărții.

„Biserica, prin rugăciune, cuvânt şi faptă, cultivă darul sfânt al unităţii şi demnităţii naţionale, deoarece adevărata libertate nu se află nici în dezbinare, nici în indiferenţa egoistă, ci ea se află în starea de comuniune şi cooperare pentru săvârşirea binelui comun”, a subliniat Preafericirea Sa în mesajul amintit.

În Anexe, volumele prezintă și câteva fotografii vechi reprezentative pentru evenimentul Marii Uniri din 1 Decembrie 1918.


Lucrarea poate fi cumpărată de la de la Librăria Cărţilor Bisericeşti (Intr. Miron Cristea nr. 6), Magazinul Ortodoxia (Calea Victoriei nr. 45, lângă biserica Kreţulescu), Magazinul Daruri pentru pelerini (Piaţa Gării de Nord, nr. 1-3, ieşire Calea Griviţei), Magazinul Librăria Ortodoxă (B-dul Regina Maria, Nr. 1).

De asemenea, lucrarea poate fi vizualizată pe site-ul www.colportaj.ro şi poate fi comandată la adresele: [email protected][email protected] sau la numărul de telefon 0737. 145. 184.

Mai multe apariții editoriale AICI.

Comentarii Facebook


Știri recente