Dumnezeu dăruiește lumină sfinților și vindecare bolnavilor

Predică tematică la Duminica a II-a din Postul Mare (a Sfântului Grigorie Palama) Marcu 2, 1-12

‘În vremea aceea, intrând iarăși Iisus în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă. Și îndată s-au adunat așa de mulți, încât nu mai era loc nici înaintea ușii, iar Dânsul le grăia cuvântul (lui Dumnezeu). Și au venit la El, aducând un slăbănog, pe care-l purtau patru oameni. Dar, neputând ei din pricina mulțimii să se apropie de El, au desfăcut acoperișul casei unde era Iisus și, prin spărtură, au coborât patul în care zăcea slăbănogul. Iar Iisus, văzând credința lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îți sunt păcatele tale! Și erau acolo unii dintre cărturari, care ședeau și cugetau în inimile lor: Pentru ce vorbește Acesta astfel? El hulește. Cine poate să ierte păcatele, fără numai singur Dumnezeu? Și îndată, cunoscând Iisus cu duhul Lui că așa cugetau ei în sine, a zis lor: De ce cugetați acestea în inimile voastre? Ce este mai ușor, a zice slăbănogului: Iertate îți sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă? Dar ca să știți că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului: Zic ție: Scoală-te, ia-ți patul tău și mergi la casa ta. Și s-a ridicat îndată și, luându-și patul, a ieșit înaintea tuturor, încât erau toți uimiți și slăveau pe Dumnezeu, zicând: Asemenea lucruri n-am văzut niciodată.’

Duminica a doua a Sfântului și Marelui Post al Sfintelor Paști se numește și Duminica Sfântului Grigorie Palama, încă din anul 1368, când a fost canonizat Sfântul Grigorie Palama.

Unul dintre cei mai mari teologi ai Bisericii Ortodoxe, Sfântul Grigorie Palama (1296-1359) s-a nevoit ca monah la Muntele Athos, în părțile în care se află acum Schitul românesc Prodromu, iar mai târziu a ajuns Arhiepiscop al Tesalonicului. El învăța pe toți adevărul că sfinții mult-rugători și smeriți, când Dumnezeu voiește, pot vedea încă din viața aceasta pământească slava sau lumina Împărăției cerurilor, care este lumină necreată și veșnică. Această lumină s-a arătat Sfinților Apostoli Petru, Iacov și Ioan la Schimbarea la Față a Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe Muntele Tabor (cf. Matei 17, 1-9; Marcu 9, 1-9; Luca 9, 27-36), ea fiind harul Preasfintei Treimi împărtășit îngerilor și sfinților, ca lumină, pace și bucurie. Învățătura Sfântului Grigorie Palama bazată pe Sfânta Scriptură, pe scrierile și experiența Sfinților Bisericii este o notă specifică Ortodoxiei, apărată puternic de curentul isihast din secolul al XIV-lea împotriva teologiei raționaliste și reducționiste scolastice.

Din acest motiv, în Duminica a doua din Sfântul și Marele Post este pomenit în mod deosebit Sfântul Grigorie Palama ca ‘fiu al dumnezeieștii și neînseratei lumini’, adică teolog al luminii dumnezeiești neapuse, necreate și veșnice. El este numit în Triod ‘trâmbiță a teologiei’, ‘stâlpul Bisericii cel nemișcat’, ‘sfeșnicul luminii’, ‘steaua cea luminoasă care luminează făptura’, ‘apărătorul adevăratei evlavii’, ‘vestitorul dumnezeieștii lumini’, ‘cunoscătorul tainei celei cerești a Treimii’ (Stihiri la Vecernia de sâmbătă seara).

Biserica a rânduit ca în a doua duminică din Sfântul și Marele Post să fie pomenit Sfântul Grigorie Palama și pentru a ne arăta că dreapta credință pe care am prăznuit-o în mod deosebit în duminica anterioară (Duminica Ortodoxiei) nu este o credință teoretică, ci este credința prin care credinciosul ortodox primește lumina slavei dumnezeiești și viața veșnică. Când mărturisim și trăim intens dreapta credință, ne luminăm sufletul și ne curățim de păcate prin pocăință, post și fapte bune, spre a dobândi mântuirea și slava vieții veșnice.

Iată de ce Duminica a doua a Sfântului și Marelui Post este Duminica luminii duhovnicești care nu se vede cu ochii trupești, dar care se vede cu ochii duhovnicești când Dumnezeu dorește ca prin harul Său să-Și arate prezența Sa iubitoare, luminătoare, sfințitoare și de viață făcătoare. Sfântul Grigorie Palama, în scrierile sale, arată că această lumină nu provine din exterior, de la soare, ci este lumină din interiorul sufletului, care vine din comuniunea omului cu Sfânta Treime. Ea este harul necreat și veșnic al Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh (cf. II Corinteni 13, 13), este însăși prezența lui Dumnezeu în oameni. Cei ce mărturisesc dreapta credință, postesc, își plâng și mărturisesc păcatele, iubesc pe semenii lor și se împărtășesc cu Sfintele Taine primesc în suflet lumina necreată a harului dumnezeiesc, deși acesta nu este văzut cu ochii trupești.

În tratatele sale de apărare a călugărilor isihaști sau sihaștri șadică a acelor monahi ce se retrăgeau în locuri singuratice ca să dobândească pacea sau liniștea sufletului (isihia) și să-și pacifice patimileț, Sfântul Grigorie Palama arată că aceștia sunt profeții Împărăției cerurilor, întrucât pregustă încă din lumea aceasta, prin milostivirea lui Dumnezeu, lumina cea veșnică a Împărăției cerurilor. Acum, în timpul vieții pământești, lumina slavei dumnezeiești nu se arată oamenilor în mod natural, ci în mod minunat, pentru că ea nu este lumină din natura văzută, fizică, pe care o vedem cu ochii trupești. Totuși, în mod nevăzut, tainic și smerit, ea este prezentă în sufletele sfinților uniți cu Dumnezeu prin har, până la arătarea slavei lui Dumnezeu ‘în cerul și pământul nou’, precum și în Cetatea noului Ierusalim despre care vorbește Cartea Apocalipsei (cf. 21, 1-27), lămurind că ‘cetatea nu are trebuință de soare, nici de lună ca să o lumineze, căci slava lui Dumnezeu a luminat-o’ (Apocalipsa 21, 23). Atunci, lumina harului din sufletele sfinților se va vedea și în trupul lor înviat.

Prin pomenirea Sfântului Grigorie Palama, teologul luminii și slavei lui Hristos, în duminica a doua din Sfântul și Marele Post, Biserica ne îndreaptă spre lumina Învierii lui Hristos sau spre lumina cea neînserată din Împărăția cerurilor, pe care o binevestește sărbătoarea Sfintelor Paști.

De aceea, timpul Postului Sfintelor Paști este timp de luminare a sufletului credinciosului, prin mărturisirea și iertarea păcatelor, prin fapte bune și prin împărtășirea cu Sfintele Taine. Astfel, omul rugător și postitor are sufletul curat și fața luminoasă. Înțelegem, așadar, că perioada Sfântului și Marelui Post este o perioadă în care adunăm multă lumină în suflet, și anume lumină din lumina Sfintelor Scripturi, din lumina Sfintelor Taine, din lumina Sfintelor Slujbe și din lumina faptelor bune pe care le săvârșim. Cu fiecare cuvânt sfânt pe care-l auzim din Sfânta Scriptură, cu fiecare rugăciune pe care o săvârșim, cu fiecare împărtășire din Sfintele Taine, ne luminăm duhovnicește mintea și inima, hrănind viața noastră cu lumina harului Preasfintei Treimi, ca pregătire pentru Sfintele Paști.

Să ne rugăm Sfântului Grigorie Palama să fie pentru noi luminător și sprijinitor în urcușul nostru spre Înviere.

Iertarea păcatelor este vindecare a sufletului și premerge vindecării trupului

Cât privește Evanghelia Duminicii a doua a Postului Mare, ea ne arată în mod deosebit puterea vindecătoare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos (cf. Marcu 2, 1-12). El vindecă un paralitic sau un om paralizat – numit slăbănog, în limbajul Evangheliei. Însă, înainte de a-l vindeca, Iisus-Domnul îi spune slăbănogului: ‘Fiule, iertate îți sunt păcatele tale’ (Marcu 2, 5). Mântuitorul Iisus Hristos în mod voit a zis mai întâi: ‘Fiule, iertate îți sunt păcatele tale’, pentru a arăta că El nu este numai om, ci este Dumnezeu-Omul, adică Fiul lui Dumnezeu Care S-a făcut Om pentru a mântui pe oameni de păcate și de moarte. Această putere de a ierta păcatele pe care o are numai Dumnezeu le-o dăruiește după Învierea Sa și ucenicilor Săi, zicând: ‘Luați Duh Sfânt! Cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate, și cărora le veți ține, vor fi ținute’ (Ioan 20, 22-23).

Puterea de a ierta păcatele este și o putere vindecătoare. Mântuitorul Iisus Hristos vindecă mai întâi sufletul omului paralizat, care este bolnav din cauza păcatelor nemărturisite sau neiertate, iar după aceea îi spune: ‘Scoală-te, ia-ți patul tău și mergi la casa ta!’ (Marcu 2, 11).

Prin urmare, Evanghelia ne arată legătura dintre păcat și boală. Desigur, nu toate bolile sunt urmarea păcatelor. Unele dintre boli sunt îngăduite de Dumnezeu tocmai pentru a ne feri de păcate sau pentru a nu conta pe sănătatea noastră trupească mai mult decât pe ajutorul lui Dumnezeu.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune în acest sens că, deși majoritatea bolilor trupești sunt urmări ale păcatelor, totuși, sunt și boli îngăduite de Dumnezeu pentru a evidenția răbdarea, credința și smerenia unor oameni, cum a fost cazul dreptului Iov.

Uneori, boala cuiva este o pedagogie sau ‘rânduială’ tainică a lui Dumnezeu în viața omului și a societății, o lucrare pe care o înțelegem abia mai târziu, ca având o semnificație necunoscută în timpul suferinței înseși. Totuși, în Evanghelia de azi este evident că Mântuitorul mai întâi spune: ‘Fiule, iertate îți sunt păcatele tale’, și apoi ‘Scoală-te, ia-ți patul tău și mergi la casa ta’. Nu știm ce păcate a săvârșit acest om paralizat, însă vedem că Mântuitorul Iisus Hristos este Duhovnicul desăvârșit care nu divulgă păcatele ascunse ale celui ce vine la El pentru vindecare. El îi spune: ‘Fiule, iertate îți sunt păcatele tale’, dar nu pomenește care păcate anume. Hristos Domnul îi iartă păcatul, dar nu-l ceartă pe păcătosul deja umilit sau certat de suferința bolii sale. Astfel, dintr-un rob al păcatului, de care s-a pocăit prin suferință, slăbănogul devine, prin iertare și vindecare, fiu al iubirii divine părintești. De aceea, Iisus îi spune: ‘Fiule, iertate îți sunt păcatele tale!’

Să ne vindecăm de boala păcatului și să ajutăm pe cei bolnavi

Evanghelia Duminicii a doua din Postul Sfintelor Paști ne cheamă să ne îngrijim mai întâi de iertarea păcatelor și de vindecarea sufletului de păcatele cunoscute de alții și de cele necunoscute de ei, dar cunoscute de Dumnezeu și de noi înșine. În acest sens, spovedania este secretă sau tainică, pentru că numai Dumnezeu-Doctorul și păcătosul-pacient sau penitent știu cu adevărat cât de mari sau cât de multe sunt rănile sufletului celui care se pocăiește și cere milostivirea lui Dumnezeu, Părintele ceresc.

Însă Evanghelia acestei duminici ne mai arată ceva esențial pentru viața creștină, și anume: vindecarea acestui slăbănog sau paralizat nu se dăruiește la cererea lui, pentru că el nu se mai putea exprima și nici nu putea veni singur la Hristos, ci el primește vindecarea mai ales pentru credința celor ce l-au adus la Mântuitorul Iisus Hristos, ca să-l vindece.

Evanghelia după Sfântul Evanghelist Marcu ne spune: ‘Și, văzând Iisus credința lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îți sunt păcatele tale’. Evanghelia nu spune ‘văzând credința lui’, ci ‘văzând credința lor’! Prin aceasta, vedem cât de folositoare pentru vindecarea cuiva este și credința altora, nu numai a lui personală. Când credința noastră a slăbit, când rugăciunea noastră s-a rărit, când sufletul nostru este ‘paralizat’ de păcat, atunci de mare folos ne este prezența celor credincioși și milostivi, prezența și ajutorul celor ce au credință mai puternică decât noi, rugăciune mai fierbinte decât noi, râvnă mai mare decât noi și sănătate a sufletului mai bună decât a noastră. Vedem aici taina Bisericii. Acești patru oameni credincioși care aduc la Iisus pe omul paralizat reprezintă Biserica ce se roagă nu doar pentru cei prezenți la rugăciunea ei, ci și pentru cei suferinzi, pentru cei robiți, captivi sau întemnițați, pentru călători, pentru toți cei ce au nevoie de ajutor, pentru sănătatea și mântuirea tuturor oamenilor și pentru pacea a toată lumea.

Cu alte cuvinte, Evanghelia ne îndeamnă să săvârșim fapta cea bună ajutând pe alții să se vindece, atât sufletește, cât și trupește.

Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos, fiind Evanghelia iubirii, ne îndeamnă, mai ales acum în Postul Mare, ca pe lângă mărturisirea păcatelor prin spovedanie, să săvârșim și fapte de milostenie, să ajutăm pe cei bolnavi și să ne rugăm pentru toți oamenii pe care-i vedem că suferă. În acest sens, cei patru oameni care ajută pe bolnavul paralizat din Evanghelie reprezintă simbolic pe toți cei se îngrijesc de bolnavi în case particulare sau în unități de asistență medicală și socială.

În cultul Bisericii Ortodoxe există mai multe rugăciuni pentru cei bolnavi, însă cea mai importantă lucrare duhovnicească de vindecare a sufletului și trupului omului suferind este Taina Sfântului Maslu sau ungerea bolnavilor cu untdelemn sfințit.

Conținutul și folosul Tainei Sfântului Maslu

Slujba Sfântului Maslu are trei părți. Prima parte este o ‘slujbă de mângâiere’ (paraklesis) sau întărire duhovnicească pentru cel care va primi această Sfântă Taină. Partea a doua are drept scop binecuvântarea untdelemnului ce va fi folosit pentru ungeri. A treia mare parte a slujbei cuprinde ungerea bolnavului de către fiecare dintre preoți. Fiecare ungere este precedată de citirea unui text din Apostol și din Evanghelie. Apoi preotul care urmează să-l ungă pe cel bolnav rostește o rugăciune. Cele șapte rugăciuni care vor fi rostite astfel ocupă un loc esențial în cadrul slujbei Sfântului Maslu. Reamintind mila și compasiunea pe care Dumnezeu le-a arătat întotdeauna față de oameni, ele Îi cer lui Dumnezeu păzirea vieții celui bolnav, ușurarea suferințelor, vindecarea și întărirea trupului său, dar în același timp și mai presus de toate iertarea păcatelor, întărirea duhovnicească, mântuirea și sfințirea sa, regenerarea întregii sale ființe și reînnoirea vieții sale în Hristos.1

Întrucât prin harul acestei Taine se cere în mod principal vindecarea trupului, ea poate fi socotită, prin excelență, Taină a sănătății trupului sau Taină rânduită pentru însănătoșirea trupului. Prin ea se pune în relief valoarea pozitivă acordată de Dumnezeu trupului omenesc, întrucât El Însuși a luat trup și îl menține în veci, ne mântuiește prin el, împărtășindu-ne viața dumnezeiască.2

Anul 2012 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca fiind ‘Anul omagial al Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română’. Acest fapt are pentru noi o mare însemnătate pastoral-misionară, deoarece avem în centrul atenției noastre Taina Sfântului Maslu ca Taină a vindecării trupului de suferință și a vindecării sufletului de boala păcatului, aceasta fiind boala cea mai grea. În acest an, 2012, suntem chemați să aprofundăm și mai mult învățătura de credință ortodoxă privitoare la Taina Sfântului Maslu și să intensificăm mai mult cercetarea și îngrijirea bolnavilor, prin iubire milostivă arătată față de orice om care suferă, atât sufletește, cât și trupește.

Biserica, încă de la începuturile ei, a pus în practică Evanghelia iubirii milostive a lui Hristos pentru bolnavi, prin înființarea de infirmerii, farmacii și spitale. Sfinții care au înțeles bine Evanghelia milostivirii lui Hristos au îndemnat întotdeauna pe oameni să cerceteze pe cei bolnavi și să-i ajute. Astăzi, în România sunt o mulțime de oameni bolnavi, atât sufletește, cât și trupește. Prin urmare, este nevoie de multă vindecare sufletească și trupească. Numărul medicilor a scăzut, medicamentele au devenit din ce în ce mai scumpe, spitalele mai greu de întreținut, iar mulți oameni au devenit foarte săraci și neajutorați. De aceea, Biserica încearcă să ajute pe cei bolnavi, organizând diferite unități medicale. Astfel, există deja mai multe cabinete și centre medicale ale unor centre eparhiale. Chiar și unele parohii și mănăstiri au organizat astfel de cabinete medicale. De asemenea, există și cabinete medicale particulare în care medicii creștini ortodocși oferă consultații gratuite. Adesea, aceste cabinete medicale cooperează cu preoții de parohie. Desigur, mai este încă mult de făcut pentru a fi mai eficienți în această privință. De aceea, în apropierea Catedralei Mântuirii Neamului din București este prevăzută și construirea unui Centru de diagnostic și tratament, pentru ca pelerinii bolnavi și săraci, care vin în pelerinaj acolo din diferite zone ale țării, să fie consultați în mod gratuit, iar celor care au nevoie de îngrijiri medicale urgente să li se ofere asistență medicală.

Totodată, este necesar să apreciem și să încurajăm activitatea preoților de caritate din spitale, pentru grija pe care o au față de bolnavi prin săvârșirea Sfântului Maslu și citirea rugăciunilor de alinare a suferinței bolnavilor. De asemenea, apreciem activitatea personalului medical din unitățile medicale și din casele pentru copii și căminele pentru bătrâni, precum și pe toți clericii, credincioșii și credincioasele care vizitează bolnavii și îi ajută după posibilități.

Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, să ne dăruiască tuturor bucuria vindecării și bucuria de a deveni mâinile iubirii Sale milostive care alină suferința celor bolnavi, aducând speranță și pace în viața lor, spre slava Preasfintei Treimi și întărirea comuniunii și solidarității frățești între oameni. Amin.

†Daniel, Patriarhul României

Note

1 Cf. Jean-Claude Larchet, Teologia bolii , trad. de pr. prof. Vasile Mihoc, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 1997, pp. 93-94.

2 Cf. pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, ‘Taina Maslului’, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, București, 2010, p. 212.

Comentarii Facebook


Știri recente