Duminica Ortodoxiei la Roman: Numeroși tineri s-au implicat în manifestări dedicate sfintelor icoane și Centenarului Marii Uniri

Mai mulți tineri romașcani au participat duminică la proiectul cultural și educațional „Centenarul Marii Uniri în Ortodoxia românească” de la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec”, dar și la procesiunea tradițională cu sfintele icoane.

Proiectul „Centenarul Marii Uniri în Ortodoxia românească” s-a desfășurat începând cu ora 16:00, în Sala de Festivități a Liceului Teologic. Au participat tineri de la școlile și liceele din municipiul Roman.

În cadrul manifestării au fost prezentate filmulețe de promovare a Centenarului Marii Uniri realizate de echipele de elevi de la unitățile de învățământ participante, însoțite de câte o prezentare a activității realizată de fiecare profesor coordonator. Flashmob-ul câștigător a aparținut Liceului Tehnologic „Vasile Sav”.

Potrivit site-ului oficial al Eparhiei, evenimentul a continuat în Catedrala Arhiepiscopală, unde au fost oferite premii elevilor participanți.

IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a binecuvântat icoanele și pe copiii care au luat parte la aceste evenimente, iar profesorilor implicați în proiecte le-a oferit diplome de excelență „pentru dragostea și atașamentul pe care le manifestă în promovarea valorilor spirituale, tradiționale și culturale ale Bisericii și neamului românesc”.

La final, a avut loc tradiționala procesiune cu icoane la care au participat, alături de chiriarh, clerici și credincioși, cu toții purtând în mâini icoane.

Evenimentele din Duminica Ortodoxiei au fost organizate de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, prin Protopopiatul Roman, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Neamț, Liceul Teologic „Episcop Melchisedec” și Fundația „Episcop Melchisedec”.

Foto credit: Arhiepiscopia Romanului și Bacăului

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente