Duminica Ortodoxiei la Catedrala mitropolitană din Craiova

Câteva sute de credincioşi au participat, în prima duminică a Postului Mare, la Sfânta Liturghie arhierească săvârşită in Catedrala mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, alături de un numeros sobor de preoţi şi diaconi.

În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Ionuţ Prioteasa a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Răcarii de Sus, iar teologul Ion Marcu a fost hirotonit diacon pe seama Parohiei Ciutura (ambele parohii din Protoieria Craiova Nord), după cum a precizat Diacon Gheorghe Cioiu.

După citirea Pastoralei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei de către exarhul Catedralei mitropolitane, părintele protosinghel Vladimir Dărângă, IPS Părinte Mitropolit a vorbit credincioşilor despre semnificaţia duhovnicească a primei duminici din Postul Sfintelor Pasti şi a subliniat rolul si importanţa icoanei in viaţa credincioşilor creştini ortodocşi.

„Nu există casă, nu există loc în spaţiul creştin ortodox unde să nu se găsească o sfântă icoană cu Mântuitorul Iisus Hristos, cu Maica Domnului sau cu sfinţii cei din ceruri. Am putea gândi legătura dintre icoană şi cel reprezentat de ea ca fiind asemănătoare cu cea dinte om şi fotografia sa. Chiar mai mult, pentru că icoana este şi purtătoare de har, întotdeauna sfântul împărtăşeşte prin icoană harul Sfântului Duh şi de aceea spunem despre icoane că sunt sfinte sau sfinţite. Şi le aşezăm în locurile cel mai de cinste din casa şi din viaţa noastră, icoana devenind cu adevărat o fereastră spre cer pentru creştinul ortodox. Aşadar, în Duminica Ortodoxiei ne bucurăm şi aducem slavă lui Dumnezeu pentru această lucrare pe care a sădit-o în sufletele noastre prin harul Sfântului Duh primit la Taina Sfântului Botez, lucrare prin care devenim adevăraţi cinstitori ai lui Dumnezeu şi păstrători ai învăţăturii Sfintelor Scripturi şi Sfintei Tradiţii. De asemenea, prin Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei, s-a amintit de lucrările pastoral misionare şi social filantropice ale Bisericii noastre, atât în ţară cât şi în străinătate şi s-a făcut apel la credincioşi pentru a contribui la continuarea acestor lucrări, la sprijinirea celor care se află în necaz şi nevoie. Astfel, ajutând pe cel aflat în suferinţă, primim şi noi bucurie din bucuria lor”, a spus IPS Irineu.

Comentarii Facebook


Știri recente