Duminica Floriilor la Parohia Ciumărna, Protopopiatul Zalău

În duminica în care întreaga Ortodoxie prăznuiește Intrarea în Ierusalim a Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Ciumărna, Protopopiatul Zalău, localitate aflată în apropierea Municipiului Zalău, la poalele munților Meseș, după cum ne-a precizat Arhid. Adrian Onica, Secretar Eparhial.

Credincioșii, având în mâini ramuri de salcie, și-au întâmpinat Ierarhul în fața locașului de cult, alături de soborul de preoți condus de către protopopul locului, Preacucernicul Părinte Ștefan Lucaciu. În cadrul Sfintei Liturghii, copiii și cei care au primit dezlegare de la duhovnic în urma spovedaniei, au fost împărtășiți de către părintele paroh Cătălin Lucaci cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Repere istorice

Situată la poalele Munților Meseș, în imediata apropiere a Municipiului Zalău, localitatea Ciumărna a fost atestată documentar pentru prima dată în anul 1460.

Din jurul anului 1700, în satul de la poalele Meseșului dăinuiește biserica de lemn cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. Aceasta a fost ridicată pe actualul loc datorită unei întâmplări: bătrânii spun că lemnele pentru construcţie au fost aduse din partea de răsărit a satului, iar carele ce aduceau lemnul au ajuns pe acest loc, unde uneia i s-a rupt osia, alteia jugul, iar alteia hamurile cailor. În această situaţie s-a hotărât strămutarea satului de unde era şi construirea bisericii aici. Actualmente locașul de cult se află într-o stare bună de conservare, aici săvârșindu-se Sfânta Liturghie doar o dată pe an, în ziua hramului.

Biserica actuală a satului, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, o adevărată catedrală între satele de peste muntele Meseș, a fost ridicată între anii 1976-1990. În vecinătatea bisericii a fost ridicat în ultimii ani un monument închinat soldaților uciși în cele două războaie mondiale, precum și a celor 11 români uciși de către trupele horthyste la 8 septembrie 1940, perioadă când a avut loc și masacrarea românilor de la Treznea, Ip și Moisei.

Comentarii Facebook


Știri recente