Duminica celor zece leproși | IPS Varsanufie a vorbit despre răbdare și recunoștință

„Pericopa evanghelică pune înaintea ochilor noștri sufletești două învățături: despre răbdare și despre recunoștință” a spus IPS Varsanufie făcând referire la textul citit în Duminica celor zece leproși, 14 ianuarie 2018.

„Despre răbdare, întrucât oamenii aceștia nu au deznădăjduit în boala lor. Trăiau chinuindu-se cu acele dureri, însă aveau nădejde în bunătatea lui Dumnezeu. Cel care mulțumește a avut îndelungă-răbdare în boala sa, însă a încununat această răbdare prin mulțumirea care se transformă în recunoștință” a explicat ierarhul.


Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a slujit duminică în Biserica „Toți Sfinții” din municipiul Râmnicu Vâlcea, notează site-ul oficial al Eparhiei.

Chiriarhul Râmnicului a mai spus în omilia sa că „fiecare dintre noi suntem datori să mulțumim lui Dumnezeu pentru binefacerile pe care le revarsă asupra noastră, dar și recunoscători pentru darul vieții pe care l-am primit de la Dumnezeu”.

„Recunoștința noastră trebuie să se îndrepte însă în chip desăvârșit înaintea Preasfintei Treimi pentru că a făcut posibil ca după viața aceasta vremelnică să câștigăm viața cea veșnică”.

„Trebuie să avem nădejde în Dumnezeu chiar și atunci când suntem în suferință”, a îndemnat Înaltpreasfinția Sa. „Nădejdea trebuie să fie însoțită de răbdare pentru a se încununa de binecuvântarea lui Dumnezeu și cu tămăduirea bolilor noastre. Suntem datori să căutăm vindecare pentru trupul nostru dar și pentru sufletul nostru”.

La final, ierarhul i-a îndemnat pe credincioși ca mai presus de toate, „să-I mulțumească lui Dumnezeu pentru toate darurile și pentru toate binefacerile pe care le revarsă asupra noastră în toată vremea”.

Foto credit: Arhiepiscopia Râmnicului

Comentarii Facebook


Știri recente