Duminica a XXVI-a după Rusalii la Braşov

Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului a oficiat duminică, 23 noiembrie 2014, Sfânta Liturghie în Biserica „Tuturor Sfinţilor“ din Parohia Codlea II, judeţul Braşov, potrivit mitropolia-ardealului.ro. Credincioşii au sărbătorit cel de-al doilea hram al locaşului de cult şi au fost binecuvântaţi în această zi de sărbătoare de IPS Mitropolit Laurenţiu. Din soborul de preoţi au făcut parte protopopul de Bran-Zărneşti, Gheorghe Colţea, slujitorii bisericii şi ai altor locaşuri de cult din oraşul braşovean şi din alte localităţi. În cadrul Sfintei Liturghii, un tânăr teolog a fost hirotonit diacon, iar la final, parohul Ioan Stăniloiu a fost hirotesit iconom stavrofor, ca semn de apreciere pentru eforturile depuse în ultimii ani la extinderea şi înfrumuseţarea locaşului de cult, ridicat în anii de după Revoluţia din 1989. Ierarhul a mai oferit preotului Ioan Cioacă şi preotului Adrian Munteanu distincţia „Crucea şaguniană pentru clerici“, pentru a încununa întreaga lor activitate misionară şi pastorală.

„Sărbătoarea hramului a fost încununată de prezenţa multor credincioşi şi a preoţilor slujitori, aducând prin aceasta cinstirea cuvenită ocrotitoarei noastre, mama mamelor noastre. I-am îndemnat pe credincioşi ca, aşa cum părinţii Ioachim şi Ana au făcut o făgăduinţă înaintea lui Dumnezeu că vor oferi pruncul lor templului din Ierusalim, aşa să vină şi ei şi pruncii lor, pentru ca în această şcoală sfântă a Bisericii să creştem cu toţii şi mai ales să învăţăm care sunt poruncile folositoare pentru câştigarea vieţii veşnice“, a spus IPS Mitropolit Laurenţiu.

Liturghia arhierească din biserica braşoveană a fost o binecuvântare pentru comunitatea parohială, care nu mai primise vizita unui ierarh de mulţi ani.

„După 18 ani, în mijlocul nostru poposeşte un ierarh şi Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru ajutorul primit la săvârşirea lucrării de extindere a bisericii noastre, începută în urmă cu trei ani. Era necesară această extindere pe toate laturile bisericii, pentru că spaţiul era neîncăpător pentru mulţimile de credincioşi care vin la sfintele slujbe. În viitorul apropiat ne dorim să realizăm pictura interioară, în tehnica frescă“, a spus pr. Ioan Stăniloiu.

Sfinţire la Jandarmeria din Braşov

În aceeaşi zi, IPS Mitropolit a sfinţit troiţa din incinta Grupării Mobile de Jandarmi „Burebista“ din Braşov. Troiţa a fost înălţată prin eforturile jandarmilor şi ale unor binefăcători, pentru a le întări credinţa şi a le oferi ajutor duhovnicesc în misiunile de intervenţie.

„Când veţi pleca în misiune şi vă veţi închina la această Sfântă Cruce, veţi primi acea putere dumnezeiască care să vă apere, să vă întărească, să vă călăuzească şi să vă dea putere pentru a împlini legământul făcut înaintea lui Dumnezeu“, a spus ierarhul.

Ca preţuire pentru misiunea de apărare a neamului românesc, îndeplinită cu mult devotament, comandantul unităţii de jandarmi, colonelul Cristian Paliştan, a primit distincţia „Crucea şaguniană pentru mireni“, însoţită de binecuvântarea şi felicitările IPS Mitropolit Laurenţiu.

„Am ales această zi pentru sfinţirea troiţei pentru simbolistica ei creştină, Maica Domnului fiind ocrotitoarea spirituală a Braşovului“, a spus comandantul unităţii de jandarmi, colonelul Cristian Paliştan.

Comentarii Facebook


Știri recente