Duminica a VI-a după Paşti la Lehliu Gară

Duminică, 17 mai 2015, Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor a săvârşit Sfânta Liturghie la Biserica din Lehliu Gară cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir” și „Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici”.

Din soborul slujitor au făcut parte: preacuviosul părinte Arhimandrit Rafail preacucernicii părinţi consilieri Daniel Florin Enaşcu, Florin Ionescu, Nicuşor Silviu Dascălu, preacucernicul părinte Mihail Zotta, Protopop de Lehliu, preoţi şi diaconi.

În cadrul Sfintei Liturghii a fost hirotonit preot diaconul Iustin Voicu pe seama parohiei Tovărășia, Protopopiatul Slobozia.

În cuvântul de învăţătură, potrivit sf-esc.ro, Preasfinţia Sa a vorbit despre vindecarea orbului din naștere, despre Mântuitorul Iisus Hristos „Lumina Lumii”, despre lumina pe care Mântuitorul Cel înviat din morți o dăruiește tuturor celor ce cred în El.

În semn de binecuvântare, Preasfinția Sa a dăruit după predică copiilor prezenți la slujbă iconițe și cruciulițe de la Sfântul Mormânt.

După Sfânta Liturghie Preasfinția Sa și soborul de slujitori au mers în procesiune și au sfințit lucrările exterioare ale sfântului lăcaș, apoi în Biserică, frumoasa pictură și icoanele catapetesmei.

S-a săvârșit slujba parastasului pentru fericiții ctitori și ajutători ai bisericii.

Comentarii Facebook


Știri recente