„Duhovnicul Bucovinei” a fost pomenit la Putna

Părintele Arhimandrit Iachint Unciuleac, numit şi „Duhovnicul Bucovinei”, a fost pomenit sâmbătă la Mănăstirea Putna cu prilejul împlinirii a 20 ani de la trecerea în veşnicie.

Slujba din 23 iunie a fost prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.

Din sobor au făcut parte: părintele arhimandrit Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna, părintele arhimandrit Iustin Dragomir, starețul Mănăstirii Bogdana – Rădăuți și alți clerici ucenici ai Părintelui Iachint.

După slujba Parastasului, Înaltpreasfințitul Părinte Pimen a rostit o omilie despre Părintele Iachint, accentuând calitatea sa de părinte duhovnicesc.

Cu acest prilej a fost republicată cartea „Părintele Iachint, starețul și duhovnicul”.

De asemenea, a fost realizată o nouă ediție a DVD-ului cu filmul documentar „Părintele Iachint, starețul și duhovnicul”, cu subtitrări în limbile engleză, franceză și rusă.

Părintele Iachint Unciuleac

Părintele Iachint s-a născut în 10 septembrie 1924, în satul Mănăstirea, comuna Dăgâța, Iași.

În 1951, la 27 de ani, a intrat în viața monahală la Mănăstirea Sihăstria, iar în 1956 a venit împreună cu Arhimandritul Dosoftei Moraru și un grup de ucenici ai Părintelui Cleopa la Putna pentru a reface viața monahală aici.

Decizia mutării a luat-o Mitropolitul Sebastian Rusan, pentru a proteja necropola Sfântului Ștefan cel Mare, amenințată cu închiderea de regimul comunist.

Între 1977 și 1992, Părintele Iachint a fost stareț al Mănăstirii Putna.

A trecut la cele veșnice în 23 iunie 1998, rugându-se în scaunul de spovedanie.

Părinții săi duhovnicești au fost Arhimandritul Cleopa Ilie, Ieroschimonahul Paisie Olaru și Ieroschimonahul Daniil – Sandu Tudor.

Foto credit: Mănăstirea Putna

Comentarii Facebook


Știri recente