Domnia lui Constantin Brâncoveanu și recunoașterea europeană a meritelor sale

Cu binecuvântarea Preasfințitului Ioachim Băcăuanul marți, 19 august, a avut loc ședința lunară a preoților protoieriei Sascut, tema dezbătută fiind: „Domnia lui Constantin Brâncoveanu – recunoașterea europeană a meritelor sale în cultură, politică și diplomație”. Referatul a fost susținut de PC Pr. Ionuț Corobană de la Parohia Fântânele, potrivit epr.ro.

Întâlnirea a fost deschisă de PC Pr. Ioan Negoiță protoiereul locului, care a evocat personalitatea marelui domnitor, accentuând importanța domniei lui Constantin Brâncoveanu pentru neamul românesc, Biserica Ortodoxă Română și nu numai.

Părintele referent, în expunerea sa, a subliniat virtuțile voievodului român, sintetizând politica dusă de el astfel: pendularea între Istanbul, Viena și Moscova, în încercarea de a nu transforma țara în pașalâc; orientarea spre Europa Occidentală căutând sprijinul diplomației apusene, pentru a întări autonomia și independența țării; practicarea „politicii pungilor de aur”, pentru a obține răgazul necesar spre a-și pune în practică ideile originale, în lumina conștientizării caracterului evolutiv al istoriei, manifestând o viziune globală strategică, prudentă și vizionară. Semnificativ este în acest sens conținutul scrisorii pe care o adresează tinerilor țari ai Rusiei – Ivan al V-lea și Petru cel Mare – din data de 31 dec. 1688, în care se arată a fi un adevărat vizionar: „slujba mea este să îndur nevoile și să rabd năpăștile și chiar să-mi vărs sângele în numele lui Hristos și al Domnului nostru Dumnezeu pentru credință, pentru a mea Sfântă, Ortodoxă și Apostolească Biserică, singura adevărată, și, deopotrivă, pentru țara noastră „. Meritele Marelui Constantin al românilor au fost subliniate de cei prezenți făcând referire la jertfa supremă a Brâncovenilor . Sfințenia lui Constantin Brâncoveanu a intrat în conștiința populară încă din timpul vieții domnitorului și la scurt timp după moartea sa, astfel că, mitropolitul Calinic al Heracleei a alcătuit și un „Canon al domnului Valahiei Constantin Brâncoveanu”, în cinstea celor șase martiri, din care s-au păstrat doar patru tropare, unul glăsuind astfel: „s-a aprins astăzi pentru iubitorii de praznice un sfeșnic cu cinci lumânări ce-i luminează pe credincioși și sărbătoare cu cinci raze de lumină, al lui Brâncoveanu cel vestit împreună cu copiii lui”

Cronica vremii ni-l descrie pe Brâncoveanu ca un „Domn pravoslavnic, cu dragoste și râvnă creștină. Credința, acest sentiment sublim, i-a călăuzit întreaga viață și i-a fost sprijinul cel mai puternic în ceasul crâncen al morții. El a lăsat în sufletul poporului amintirea unui domn creștin bun și drept, iar în artă, operele create în epoca sa arată că deasupra suferințelor zilnice și a pericolelor neîntrerupte, gândul lui știa să se elibereze și să urce la Dumnezeu, purtat de aripile curate ale Credinței”.

Comentarii Facebook


Știri recente