DEZINFORMARE PENTRU DEFĂIMARE

DEZINFORMARE PENTRU DEFĂIMARE – Cotidianul Adevărul practică același stil jurnalistic ca ziarul Scânteia din perioada regimului comunist –

În legătură cu materialul de presă intitulat Afacerile și averea Bisericii Ortodoxe Române: sute de mii de hectare de teren și pădure, hoteluri, trust de presă și fabrici de milioane apărut în cotidianul Adevărul, Patriarhia Română precizează:

După materialele de presă similare din toamna anului 2010, cotidianul Adevărul reia aceeași campanie de denigrare împotriva Bisericii printr-o prezentare confuză și exagerată a diferitelor instituții și activități bisericești care seamănă până la identificare cu articolele de presă din perioada anilor `50, publicate în ziarul Scânteia.

Ca și în urmă cu trei ani, jurnaliștii de la Adevărul ignoră să coreleze veniturile realizate de eparhiile ortodoxe cu cheltuielile uriașe pentru întreținerea lăcașurilor de cult, plata utilităților, completarea salariilor personalului clerical și neclerical, a impozitelor și contribuțiilor sociale la salarii, cu opera social-filantropică și educațională, susținerea parohiilor și mănăstirilor sărace, precum și a comunităților românești din străinătate etc.

Necorelarea veniturilor unităților bisericești cu cheltuielile acestora denotă caracterul tendențios al materialului de presă cu scopul manipulării opiniei publice pentru a se crea falsa impresie că Biserica este o instituție profitabilă din punct de vedere financiar.

Această tendință de exagerare se constată, de exemplu, încă din titlul materialului de presă în care se anunță că Biserica are în proprietate «sute de mii de hectare de teren și pădure», iar câteva rânduri mai jos în textul articolului se menționează doar «35.000 de hectare de pădure și 40.000 de hectare de teren arabil». Apoi, în enumerarea diferitelor «activități profitabile ale Bisericii» sunt enumerate instituții sociale, educaționale și cultural-mediatice care în realitate sunt susținute financiar, iar nu aducătoare de venit.

În plus, jurnaliștii cu o imaginație bogată de la Adevărul își permit în mod iresponsabil să exagereze de 10 ori valoarea donațiilor de la pelerinajul anual cu ocazia sărbătorii Cuvioasei Parascheva de la Iași. În schimb, în materialul de presă nu se face nicio referire la eforturile pe care fiecare eparhie a Bisericii Ortodoxe Române le face pentru întreținerea clădirilor bisericești sau susținerea celor aproape 700 instituții social-filantropice, medicale și educaționale înființate după anul 1990.

După aproape cincizeci de ani de comunism ateist, perioadă în care a fost obligată să-și diminueze activitatea, după anul 1990, Biserica Ortodoxă Română a avut posibilitatea să-și împlinească misiunea în libertate și să se implice în rezolvarea unora dintre problemele societății românești contemporane. În acest sens, pentru susținerea numeroaselor proiecte și programe pastoral-misionare, social-caritabile, cultural-educaționale etc., pe lângă donațiile credincioșilor și dărnicia unor sponsori, Biserica a trebuit să identifice și alte surse de venit pentru susținerea și dezvoltarea activităților din ce în ce mai numeroase.

Biserica Ortodoxă Română a avut înainte de regimul comunist admirabile instituții de chivernisire a averilor sale (Casa Bisericii, Epitropii, Eforii, Fundații), care îi permiteau să susțină școli, spitale, orfelinate, familii sărace ș.a. Prin urmare, veniturile realizate de către eparhiile Bisericii Ortodoxe Române prin valorificarea resurselor proprii și desfășurarea unor activități economice susțin o serie de activități pastoral-spirituale, teologice, social-filantropice, cultural-educaționale, parohii, mănăstiri și schituri sărace, precum și numeroase instituții bisericești, majoritatea înființate după 1990. Numai în anul 2012, pentru susținerea celor peste 760 de programe social-filantropice și educaționale, de care au beneficiat aproape 1 milion de români, eparhiile Patriarhiei Române au cheltuit aproximativ 70.000.000 lei.

Comparația dintre numărul de locașuri de cult și cel al școlilor și spitalelor din România este nepotrivită deoarece bisericile se adresează tuturor categoriilor de vârstă, iar nu doar copiilor și bolnavilor. Așadar, comparația între numărul de școli, spitale și biserici din România este o diversiune . Dacă în această perioadă se închid școli și spitale, aceasta nu este vina Bisericii, ci se explică prin scăderea numărului copiilor și plecării medicilor în străinătate. Pe de altă parte, lăcașurile de cult ortodoxe construite în România intră în patrimoniul național al poporului român. Acestea nu vor fi niciodată vândute străinilor.

În concluzie, dacă în trecut unii comuniști înverșunați demolau lăcașurile de cult, astăzi unii ideologi secularizați vor să demoleze Biserica – instituție. Biserica Ortodoxă Română este atacată și pentru că nu are nici un sprijin din exterior, fiind Biserică națională care apără identitatea și istoria bimilenară a poporului român.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMNE

Comentarii Facebook


Știri recente