Deva: Slujbă de pomenire a eroilor neamului

Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a participat vineri, 26 august 2016, la festivitatea comemorativă, organizată în Cimitirul Eroilor din Deva, prilejuită de împlinirea a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial, notează site-ul oficial al Episcopiei Devei și Hunedoarei.

Ierarhul a oficiat slujba Parastasului pentru toți eroii și ostașii români din toate locurile și din toate timpurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, pentru apărarea patriei și a credinței străbune.

În cuvântul rostit, ierarhul a evidențiat eroismul  celor careau mers pe câmpul de luptă pentru apărarea credinței.

La final, s-a dat citire celor care și-au dat viața în cea dintâi conflagrație mondială. De asemenea, cei prezenți la comemorare au depus în fața Monumentului Eroilor candele aprinse și coroane de flori.

Comentarii Facebook


Știri recente