Denia Acatistului Născătoarei de Dumnezeu la catedrala din Severin

După tradiția Bisericii noastre Ortodoxe, în toate sfintele lăcașuri a fost oficiată, în ziua de vineri, 19 aprilie, Denia Acatistului Născătoarei de Dumnezeu. La Catedrala episcopală „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Drobeta-Turnu Severin, slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi, informează Ziarul Lumina, Ediția de Oltenia.

Cunoscute și sub denumirea de „Imnul Acatist”, cântările Deniei alcătuiesc un veritabil imn de laudă închinat Sfintei Fecioare Maria. Alcătuirea acestei slujbe este atribuită patriarhului Serghie I al Constantinopolului, care ar fi scris-o în urma unei mari primejdii ce a venit pentru capitala imperiului din partea avarilor, slavilor și a altor populații barbare care atacau capitala imperiului pe uscat, iar pe mare era asediată de navele persane. Patriarhul Constantinopolului a mers la Biserica „Sfânta Maria” de la Vlaherne, unde se afla Acoperământul Maicii Domnului și unde a făcut tot timpul rugăciuni. După aceea, împreună cu tot soborul preoților și credincioșilor au ieșit în procesiune pe străzile orașului, ajungând chiar pe zidurile de apărare. Ajutorul Născătoarei de Dumnezeu nu a întârziat să apară și flota bizantină, deși puțină la număr, a putut înfrânge flota persană și a putut face față tuturor atacurilor.

Comentarii Facebook


Știri recente