Duminica a 2-a după Paşti (a Sfântului Apostol Toma) Ioan 20, 19-31
În ziua cea dintâi a săptămânii, fiind seară şi uşile fiind încuiate, acolo unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pace vouă! Şi, zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii văzându-L pe Domnul. Atunci Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi, spunând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi. Însă Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus. Deci i-au spus lui ceilalţi ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede. Şi, după opt zile, ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru, şi Toma era împreună cu ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijlocul lor şi a zis: Pace vouă! Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele, şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea, şi nu fi necredincios, ci credincios! A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Iisus i-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut! Iisus a făcut înaintea ucenicilor Săi şi alte multe minuni, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Iar acestea s-au scris ca să credeţi că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, viaţă să aveţi în numele Lui.
Hristos se defineşte pe Sine ca Adevărul. Tot el se defineşte pe Sine drept Învierea şi Viaţa. Textul evanghelic pe care Biserica îl propune spre meditaţie credincioşilor creştini în această primă duminică de după măritul praznic al Învierii din morţi a lui Hristos Domnul este unul dramatic, cutremurător. Sfântul Toma are privilegiul de a întâlni pe Învăţătorul după ratarea primei întâlniri a Acestuia cu Apostolii imediat după Învierea Sa din morţi. După opt zile de zbucium interior, de întrebări pe care cu siguranţă le-a experiat după dialogul cu ceilalţi Apostoli pentru care întâlnirea cu Învăţătorul înviat a readus speranţa şi bucuria, iată şi pe Apostolul Toma pe cale să-şi vadă visul cu ochii, anume ceea ce cu fermitate spusese fraţilor săi Apostoli, să pipăie cu propriile mâini şi să vadă cu ochii proprii locul cuielor care au provocat suferinţa şi moartea Dumnezeu-Omului, Adevărul, Lumina, Viaţa oamenilor şi a întregii lumi. Dar evenimentul întâlnirii îl copleşeşte pe Apostolul numit al îndoielii, al neîncrederii prin prisma raţiunii exegetice. Dar după cum între divin şi uman e distanţă, interval incomensurabil, gândurile omului fiind departe de cele ale lui Dumnezeu, după avântul impetuos al Sfântului Toma şi izbucnirea lui revendicativă în faţa celorlalţi ucenici, atitudinea sa devine una cu totul alta, sfioasă, smerită, pentru că Domnul înviat se oferă pe Sine spre a fi cercetat empiric, invitându-l prietenos să facă ceea ce dorise.
Mai multe informaţii în Lumina de Duminică.
