Darurile Sfântului Nicolae – lumini ale bunătăţii şi bucuriei

Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, transmis cu prilejul celei de-a șasea ediții a Spectacolului Cultural-Artistic Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor, București, 05 decembrie 2014:

Cea de-a șasea ediție a Spectacolului Cultural – Artistic „Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor”, organizat de Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul al Arhiepiscopiei Bucureștilor, reprezintă rodul unei frumoase conlucrări dintre Bisericăși Școală, dintre parohiile bucureștene și unitățile de învățământ aflate în teritoriul pastoral al acestora.

Cântarea colindului „sfânt și bun”și interpretarea de scenete cu caracter religios-moral de către copii, îndrumați de profesorii de religie, învățători și diriginți, cu susţinerea preoților parohi, ne transmit speranța dăinuirii valorilor perene ale tradiției bimilenare creştine şi românești, impregnată de lumina credinţei şi a faptelor bune. Modelul dăruirii pornește, pe firul acestei tradiții, de la Sfântul Nicolae – Moșul cel milostiv –și până la Moș Crăciun cel darnic şi bun, simbol al iubirii lui Dumnezeu-Tatăl, Care Îl dăruieşte lumii pe Fiul Său Cel Unul-Născut spre a mântui lumea din păcat şi moarte.

Este o mare bucurie să vedem în aceste zile că, deopotrivă, profesori și preoți, copii și părinți își unesc eforturile pentru a transmite mesajul sfânt al Sărbătorilor creștine: bucuria de a dărui, unită cu speranța împlinirii urărilor celor bune. Lumea de azi tinde, din ce în ce mai mult, să folosească timpul sărbătorilor religioase în prilejuri de câştig comercial şi consum individualist de materie și plăceri pătimaşe, denaturând astfel sensul autentic al sărbătorii ca timp al sfinţirii omului prin unirea sa cu Dumnezeu şi ajutorarea semenilor aflaţi în nevoi.

De aceea, într-o lume secularizată şi individualistă apar manifestări ca recentele atitudini potrivnice orei de religie ori încercările de a înlocui religia cu o etică secularizată sau atee. Însă finalitatea religiei nu este dată doar de simpla acumulare de învăţături, ci ea este şi trăire duhovnicească a vieţii trecătoare pământeşti ca pregătire pentru viaţa cerească eternă, cultivând constant iubirea de Dumnezeu şi de semeni.

Este absolut firesc, așadar, să vedem că ora de religie rodește în lucrarea misionară a copiilor, sub atenta îndrumare a adulţilor. Familia, Şcoala și Biserica trebuie să coopereze pentru a dărui viitorului acestei țări generații de oameni integri, formați în spiritul respectului față de credința și spiritualitatea neamului românesc. La baza materialăși logistică asigurată de sistemul de învățământ național, Biserica adaugălaboratorul învierii”, adică lucrarea tainică a sufletului, chemat să iasă din indiferentism și individualism și să cultive o relație spirituală cu Dumnezeu, cu lumea, cu semenii și cu sinele, având drept temelie iubirea generoasă, roditoare în fapte bune.

Milostenia materială este, astăzi, mai mult decât necesară pentru largi categorii de oameni, aflați în stare de sărăcie din cauza prelungitelor stări de criză economică și socială. O mare parte dintre aceștia sunt copii crescuţi în familii numeroase, în instituții de ocrotire sau departe de părinții trupești – migranţi în căutarea asigurării traiului zilnic. Pentru aceștia, în cadrul parteneriatelor dintre parohii şi şcoli, s-au găsit soluții de ajutorare materială, sprijinul constând în: rechizite, uniforme, alimente, încălțăminte, îmbrăcăminte, manuale și auxiliare școlare, calendare, icoane, literatură religioasă etc.

Prezența religiei în școală asigurăposibilitatea păstrării și transmiterii către generațiile viitoare a valorilor religios-culturale care au plămădit şi promovat neamul românesc în devenirea sa istorică. În plus, Biserica le oferă copiilor prilejul efectuării de meditații gratuite sau participării la programe de tip after-school, organizate de către unele parohii. Iar în Departamentele pentru Tineret din cadrul Comitetelor parohiale, prezența multor elevi, coordonați de profesorii de religie, s-a dovedit a fi o lucrare misionară dătătoare de lumină şi speranţă, într-o lume confuză, agitată şi consumistă. În acest sens, menţionăm desfășurarea a nenumărate activități, în parteneriate cu unitățile de învățământ, cu autoritățile de stat centrale și locale sau cu alte organizații, ca de pildă: manifestări culturale, simpozioane și întruniri, concursuri și competiții, acțiuni social-filantropice, excursii, pelerinaje, tabere etc. Toate acestea urmează a fi dezvoltate în viitorul apropiat, prin intensificarea conlucrării între instituțiile amintite mai sus.

Spectacolul Cultural-Artistic Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor reprezintă o frumoasă exemplificare a proiectelor comune ale școlilor și parohiilor implicate. De aceea, felicităm deopotrivă pe copii și părinți, pe profesori și preoți, pentru reușita exprimării artistice a idealului sfințeniei și a datinilor străbune, în cântec de colinde și scenete tematice. Mulțumim, pentru implicare, organizatorului:Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul al Arhiepiscopiei Bucureștilor și colaboratorilor apropiați: Inspectoratul Școlar al Municipiului București, cele șase Protopopiate ale Capitalei, voluntarilor din Asociația Studenților Teologi Ortodocși (ASTO), Parohiei Sfântul Nicolae – dintr-o Zi, Parohiei Flămânda, dlui Ion Hristodorescu, Director al SC Cash & Candy.

Apreciem în mod deosebit colaborarea recent inițiatăîntre Arhiepiscopia Bucureștilor și Casa de Cultură a Studenților Grigore Preoteasa și sperăm ca astfel să fie deschisă în viitor calea pentru desfășurarea și a altor proiecte comune pentru tineri. În semn de prețuire și recunoștință, oferim dlui Ștefan Mocioacă, directorul Casei de Cultură a Studenților Grigore Preoteasa, Diploma Omagială „Sfinții Martiri Brâncoveni”.

Vă dorim tuturor ca frumoasele colinde de Crăciun să reverse în inimile și în casele dumneavoastră pacea, bucuria și iubirea Preasfintei Treimi, iar Sfântul Nicolae să ne călăuzească sufletele spre lumina marii sărbători a Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos.

DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Comentarii Facebook


Știri recente