Daruri pentru vârstnicii de la două cămine din Buzău

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice, sărbătorită în fiecare an în data de 1 octombrie, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a organizat vineri, 30 septembrie 2016, o activitate social-misionară la două cămine de bătrâni din județul Buzău, după cum ne-a precizat Dragoș Olteanu, Consilier mass-media și purtătorul de cuvânt al Eparhiei.

Reprezentanți ai Eparhiei, Pr. Ionuț-Cristian Vuță, consilier la Sectorul Social-Filantropic și Misionar, și Raluca Trocaru, inspector la Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul, i-au vizitat pe beneficiarii Așezământului pentru vârstnici din localitatea Pietroasele, care funcționează în cadrul Fundației Sfântul Sava de la Buzău, și pe cei ai Căminului Filantropia-Berca, pentru a le oferi câte un exemplar gratuit din Noul Testament, tipărit cu litere mari. Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul Societății Biblice Interconfesionale din România.

Această activitate a avut menirea de a le arăta bătrânilor că nu sunt singuri și că Biserica îi prețuiește. Cu multă bucurie, ne dorim să fim alături de ei și să îi sprijinim în acest demers de a-și purta cu demnitate greutățile bătrâneții, a declarat Pr. Cons. Ionuț-Cristian Vuță.

În 1991, Organizația Națiunilor Unite a declarat prima zi a lunii octombrie Ziua Mondială a Vârstnicilor. În țara noastră, această zi a început sa fie sărbătorită mai ales din anul 1998.

Comentarii Facebook


Știri recente