Daruri pentru persoanele în vârstă

Copiii de la Centrul de zi „Sfânta Muceniță Sofia” din București au susținut marți, 08 martie 2016, un program artistic dedicat persoanelor aflate în grija căminului de bătrâni al Mănăstirii Christiana. Cei mici au interpretat cântece și poezii dedicate mamei.

La final, copiii au oferit persoanelor în vârstă flori și mărțișoare confecționate de ei. La rândul lor, cei mici au primit din partea așezământului social daruri simbolice.

Ne-am bucurat de vizita copiilor de la Centrul de zi «Sfânta Muceniță Sofia». Este o legătură de suflet între doamnele din căminul nostru și copiii de la centrul de zi, o legătură care s-a construit treptate prin vizitele repetate și care a ajuns o adevărată tradiție. Copiii ne-au emoționat prin programul artistic pe care l-au pregătit și prin mărțișoarele pe care le-au confecționat și le-au oferit. La rândul nostru, am dorit să le întoarcem darul și le-am oferit o revistă educativă pentru copii, un mărțișor și un sfințișor dat în cinstea Sfinților 40 de Mucenici din Sevasta Armeniei”, a declarat pentru TRINITAS TV monahia Dositea Savin, coordonatorul Căminului de bătrâni al Mănăstirii Christiana.

În cadrul căminului de bătrâni al Mănăstirii Christiana sunt găzduite 24 de persoane.

Comentarii Facebook


Știri recente