Daruri pentru credincioşi în parohia clujeană Gheorgheni

La Parohia „Naşterea Domnului“ din Cluj-Napoca, păstorită de părintele Nicolae Buda a avut loc duminică, 16 noiembrie, o serie de evenimente dăruite credincioşilor din această parohie, informează “Ziarul Lumina”. Două dintre acestea au fost dedicate în exclusivitate copiilor care au fost răsplătiţi pentru talanţii pe care-i înmulţesc prin muncă şi perseverenţă, aducând bucurii şi cinste părinţilor lor şi întregii parohii.

La Sfânta Liturghie oficiată la Biserica „Naşterea Domnului“ din cartierul clujean Gheorgheni, credincioşii s-au bucurat ascultând la priceasnă vocea frumoasă a Andradei Mariş, elevă în clasa a VI-a la Şcoala „Constantin Brâncuşi“ din Cluj-Napoca, condusă de directoarea Eugenia Marcu.

Eleva Andrada Mariş a fost selecţionată la etapa pe şcoală, pentru a participa anul acesta la Festivalul de colinde „Episcop Nicolae Ivan“, iniţiat de Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Andrada Mariş a cânta o priceasnă închinată Maicii Domnului şi câteva colinde, în vers dulce popular şi grai din zona Câmpiei Transilvaniei, de unde are şi frumosul costum popular pe care-l poartă cu drag şi gingăşie de copil.

Membră a Ansamblului de copii „Clubul vedetelor“, Andrada Mariş a participat la concursuri şi întâlniri cu publicul iubitor de folclor.

Următorul eveniment a fost dedicat elevului Matei Bolog care a reuşit, în epoca internetului, a tabletei şi a telefonului mobil să câştige o bătălie pe care mulţi o credeau pierdută: „bătălia cărţilor“. Matei Bolog are 14 ani, este în clasa a VIII-a la Liceul teoretic „Gheorghe Şincai“ din Cluj-Napoca şi este pasionat de desen şi de lectură. Anul acesta a participat la Concursul „Bătălia cărţilor“, iniţiat de Biblioteca Judeţeană“Octavian Goga“ din Cluj-Napoca şi a fost declarat „Cititorul anului“ din cei 250 de elevi participanţi. Munca i-a fost răsplătită din plin: a citit cele zece cărţi propuse şi a completat fişele de lectură, apoi cei 20 de finalişti au participat la dezbaterea „Convinge-mă să citesc!“, în faţa unui juriu exigent.

Prin perseverenţă şi răbdare, el i-a convins pe toţi că „lectura te face învingător“ şi „îţi îmbogăţeşte sufetul şi mintea, deschizându-ţi larg ferestrele cunoaşterii acestei lumi, materiale, dar şi interioare“.

La cei 14 ani ai săi, Matei Bolog vine în fiecare duminică la slujbă şi participă consecvent la toate concursurile parohiei, educaţia religioasă e primită din familie şi prin participarea cu interes la orele de religie. Anul acesta el a câştigat locul I la olimpiada de religie. Darurile primite de cei doi copii au constat în icoane şi cărţi.

Concurs de desen

Pentru toţi credincioşii din Parohia „Naşterea Domnului“, copii, tineri, adulţi, pasionaţi de desen, ca în fiecare an, în lunile noiembrie şi decembrie, se desfăşoară Concursul „Lumina sărbătorilor de iarnă“, aflat acum la a VIII-a ediţie. Tema de anul acesta este „Bucuria de a dărui: cei mari fac daruri celor mici, cei mici aduc bucurii celor mari“.

Concursul se va desfăşura în perioada 16-21 decembrie, timp în care participanţii înscrişi vor efectua două desene (pe suport la alegere: lemn, sticlă, hârtie, carton etc., realizate din materiale la alegere: ulei, tempera, acuarele etc.; dimensiunea suprafeţei este de A4). Lucrările se vor depune la biserică până în data de 12 decembrie. În 13 decembrie se va desfăşura proba practică, care va consta în realizarea unei lucrări în faţa Comisiei de jurizare între orele 10.00-12.00. Premierea va avea loc în 21 decembrie, iar de Crăciun, cele mai valoroase desene vor fi reunite într-o expoziţie cu vânzare.

Comentarii Facebook


Știri recente