Daruri pentru cei aflaţi în nevoi

În aceste zile premergătoare Praznicului Nașterii Domnului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, la sediul Protoieriei Pitești, au avut loc mai multe acțiuni social-filantropice. Un număr de 7 familii nevoiașe au venit să colinde personalul angajat al Protoieriei, și au primit daruri consistente de îmbrăcăminte, alimente, dulciuri și jucării, pentru cei mici.

De asemenea, în cadrul Proiectului: Bătrâneți fericite, coordonat de Sectorul Social Filantropic și de Misiune, parohia Sfântul Nicolae Drujești din municipiul Curtea de Argeș, reprezentată de preotul paroh Mărgăritescu Nicolae, s-a aflat în vizită duhovnicească la cele 24 de persoane vârstnice, care viețuiesc în cadrul Așezământului de la Scheau, comuna Bascov, dăruind cele necesare traiului de zi cu zi, potrivit eparhiaargesului.ro.

Comentarii Facebook


Știri recente